Jurnalul.ro Ştiri Externe Atenție cu cine mergeți în Bali

Atenție cu cine mergeți în Bali

de Redacția Jurnalul    |   

Parlamentul Indoneziei a aprobat un nou cod penal care interzice oricărei persoane din țară să întrețină relații sexuale extraconjugale. Populația a primit totuși un răgaz de trei ani pentru a se adapta la această regulă. După ce legea va intra în vigoare,  sexul în afara căsătoriei va duce la o pedeapsă cu închisoarea de până la un an.

 

Schimbarea vine după o creștere a conservatorismului religios în țara cu majoritate musulmană.

Mai multe grupuri de tineri, în principal, au protestat împotriva legislației în fața parlamentului din Jakarta săptămâna aceasta. Se așteaptă că noile legi să fie contestate în instanță.

Legile se aplică în mod egal localnicilor și străinilor care locuiesc în Indonezia sau care vizitează destinații de vacanță precum Bali. De asemenea, este interzis să se locuiască împreună înainte de căsătorie - faptă care va atrage o condamnare la închisoare de până la șase luni.

Pentru ca urmărirea penală să se pună în mișcare, este necesară o plângere din partea copiilor, părinților sau a unui soț.

În codul penal există acum și șase legi privind blasfemia, inclusiv apostazia - renunțarea la o religie. Pentru prima dată de la independența sa, Indonezia va face ilegală „fapta de a  convinge pe cineva să fie necredincios”

Subiecte în articol: bali parlament
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri