Jurnalul.ro Ştiri Observator Bărbat accidentat mortal de o ambulanță, în Reșița

Bărbat accidentat mortal de o ambulanță, în Reșița

Un bărbat în vârstă de 63 de ani, care a traversat strada neregulamentar, a fost accidental mortal, duminică, de către o ambulanţă care se afla în misiune pe strada Timişoarei din Reşiţa. 
"În municipiul Reşiţa, în jurul orelor 12.00, o ambulanţă aflată în misiune pe strada Timişoarei, cu semnalele luminoase în funcţiune, a surprins un pieton de 63 de ani care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure. Pietonul a fost transportat la UPU Reşiţa, unde a fost resuscitat, dar din păcate fără succes, fiind declarat decesul", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Adrian Jurjică.
Conducătorul ambulanţei, un bărbat 55 de ani, a fost testat alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În continuare se desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. 

AGERPRES

Subiecte în articol: accident ambulanta
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri