Jurnalul.ro Ştiri Locale Bărbat arestat pentru trafic de droguri de risc

Bărbat arestat pentru trafic de droguri de risc

Un bărbat acuzat de trafic de droguri de risc şi introducere de droguri de risc în ţară, fără drept, a fost arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant în timp ce ridica un colet extern în care se afla haşiş, substanţele fiind cumpărate, cu ajutorul mamei inculpatului, din Italia. 

Potrivit unor comunicate emise, miercuri, de DIICOT şi IGPR, în cauză există suspiciunea rezonabilă că la datele de 28 august şi 16 octombrie, inculpatul Anton Leonte a introdus în ţară, fără drept, droguri de risc, respectiv haşiş, cu ajutorul mamei sale aflată în Italia, căreia i-a trimis sumele de bani necesare achiziţionării drogurilor, substanţe interzise pe care le-a comercializat către diferiţi consumatori. 

De altfel, inculpatul a fost depistat în flagrant, luni, pe raza municipiului Focşani, în apropierea domiciliului, după ce a ridicat un colet extern, în care au fost descoperite cinci plăci cu haşiş (aproximativ 500 de grame). 

În acest dosar, poliţiştii structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Bacău şi Vrancea, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor DIICOT Bacău, au efectuat două percheziţii domiciliare în judeţele Bacău şi Vrancea în urma cărora au fost ridicate 486 de grame de haşiş, nouă plante de cannabis în diferite stadii de creştere şi uscare, 610 grame de muguri de cannabis, o instalaţie pentru cultivarea 'indoor' a cannabisului, o ţigară cu cannabis tip 'joint', un grinder folosit la prepararea şi administrarea drogurilor, o armă de airsoft, două telefoane mobile, trei hard disk-uri, două carduri şi un stick de memorie. 

Anchetatorii spun că un alt inculpat, Andrei Cătălin Bortoae, a înfiinţat pe raza comunei Blăgeşti, judeţul Bacău, o cultură de cannabis in-door. 

Tribunalul Bacău a dispus, marţi, arestarea preventivă a lui Anton Leonte pentru o perioadă de 30 de zile, în timp ce Andrei Cătălin Bortoae a fost plasat de procurori sub control judiciar. AGERPRES

Subiecte în articol: bărbat arestat droguri
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri