Jurnalul.ro Ştiri Locale Un bărbat de 32 de ani a murit într-o sală de jocuri din Constanța

Un bărbat de 32 de ani a murit într-o sală de jocuri din Constanța

de Redacția Jurnalul    |   

Un bărbat de 32 de ani a murit, sâmbătă seara, într-o sală de jocuri din Constanța.

Polițiștii au fost sesizați că, într-un imobil de pe strada Mihai Viteazu, se află o persoană inconștientă.

A fost identificat un bărbat de 32 de ani.

Asupra acestuia au fost efectuate manevre de resuscitare, însă bărbatul a murit.

„Cu ocazia examinării exterioare a cadavrului s-a constatat că acesta nu prezintă urme vizibile de violență, fiind transportat la morgă, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a informat Poliția Constanța.

Potrivit ct100.ro, incidentul a avut loc într-o sală de jocuri.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: bărbat deces sală jocuri noroc
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri