Jurnalul.ro Ştiri Justitie "Esteticianul vedetelor" ar fi furat 35.000 de euro din casa fostei iubite

"Esteticianul vedetelor" ar fi furat 35.000 de euro din casa fostei iubite

de Redacția Jurnalul    |   

Bărbatul de 42 de ani este medic rezident la Spitalul Elias iar el a fost reţinut de autorităţi, după ce ar fi intrat în casa fostei sale iubite din Sectorul 1 şi a furat 35.000 de euro.

Andrei Gregorian, rezident la Elias şi medic estetician la o clinică privată, a pătruns în apartamentul prietenei sale, cu care se afla în concubinaj, medic şi ea la spitalul Elias, şi a sustras suma menţionat

Poliţiştii din București au făcut, marți, două percheziții domiciliare în București, într-un dosar penal privind un furt calificat, prejudiciul fiind de aproximativ 35.000 de euro.

Pe 26 septembrie, Secția 5 Poliție a fost sesizată de către o femeie, că, în aceeași zi, i-ar fi fost furați 35.000 de euro din locuința sa situată în Sectorul 1.

Cercetările au scos la iveală că fapta ar fi fost săvârșită de către un bărbat în vârstă de 42 de ani. La percheziții au fost găsite și ridicate sume importante, în lei și valută, în valoare de aproximativ 86.500 de euro, a căror proveniență nu a putut fi justificată, arată Poliția Capitalei.

Bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților.

De asemenea, prejudiciul a fost recuperat și predat persoanei vătămate.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: bărbat furt
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri