Jurnalul.ro Ştiri Locale Bărbat găsit în stop cardio-respirator într-o zonă greu accesibilă în Balta Doamnei

Bărbat găsit în stop cardio-respirator într-o zonă greu accesibilă în Balta Doamnei

de Redacția Jurnalul    |   

Pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Balta Doamnei au intervenit, joi, pentru acordarea primului ajutor unei persoane aflate în stare gravă, într-o zonă greu accesibilă din comuna Balta Doamnei, satul Lacul Turcului, din județul Prahova.

La misiune au participat o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, alături de o ambulanță a Serviciul de Ambulanță Județean Prahova, cu medic, informează ISU Prahova.

La sosirea forțelor de intervenție, a fost identificat un bărbat în vârstă de 49 de ani, inconștient, aflat în stop cardio-respirator.

Din informațiile disponibile până în acest moment, victima ar fi un angajat care efectua verificări la rețeaua electrică, într-o zonă de câmp situată la o distanță considerabilă față de partea carosabilă.

Autoritățile au precizat că nu este vorba despre o electrocutare, ci despre o urgență medicală.

Pompierii au ajuns rapid la victimă și au sprijinit echipajele medicale pentru transportul acesteia până la ambulanță, unde au fost începute manevrele de resuscitare.

La fața locului a sosit și elicopterul SMURD București, care a preluat intervenția.

(sursa: Mediafax)

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri