Jurnalul.ro Ştiri Externe Doi bărbați înarmați au fost uciși de israelieni în Cisiordania

Doi bărbați înarmați au fost uciși de israelieni în Cisiordania

de Redacția Jurnalul    |   

Trupele israeliene au ucis sâmbătă doi palestinieni înarmați în Cisiordania, într-o încăierare declanșată de un raid al armatei în apropierea unui oraș.

Martorii au declarat că trupele israeliene s-au confruntat sâmbătă cu bărbați înarmați, potrivit Reuters.

Un purtător de cuvânt al armatei a spus că trupele au deschis focul asupra mașinii după ce au fost atacate și că nu au existat victime israeliene. În interiorul vehiculului, care s-a izbit de un zid în timpul incidentului, au fost găsite pete de sânge.

Gruparea militantă palestiniană Jihadul Islamic susține că bărbații morți sunt membri ai organizației. Unul dintre bărbați a fost revendicat și de Brigăzile Martirilor Al Aqsa, o ramură armată a facțiunii Fatah a președintelui palestinian Mahmoud Abbas.

Decesul unui al treilea atacator al Jihadului Islamic, care fusese rănit într-un schimb de focuri cu armata israeliană la începutul lunii ianuarie, a fost anunțat sâmbătă.

În primele două săptămâni ale anului 2023, 11 palestinieni au fost uciși în raiduri, inclusiv trei adolescenți, potrivit oficialilor palestinieni. Niciun militar israelian nu a fost ucis în aceste operațiuni.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: cisiordania Israel
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri