Jurnalul.ro Ştiri Externe Barilul de petrol Brent a ajuns la cel mai ridicat nivel din octombrie 2015

Barilul de petrol Brent a ajuns la cel mai ridicat nivel din octombrie 2015

Cotaţia futures la barilul de ţiţei Brent, un indicator de referinţă pentru industria petrolieră, a urcat luni la 53,22 de dolari, cel mai ridicat nivel din octombrie 2015, după ce Rusia a anunţat că este pregătită să se alăture acordului privind reducerea producţiei de ţiţei, în ideea de a susţine preţul la petrol, transmite Reuters.

În septembrie, Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol a convenit, pentru prima dată în ultimii opt ani, să-şi reducă producţia de petrol cu 700.000 de barili pe zi (BPD), până la 32,5 - 33 milioane de barili pe zi. OPEC estimează că producţia sa actuală se situează la 33,24 milioane bpd.

Luni, la bursa ICE Futures cotaţia barilului de petrol Brent cu livrare în luna noiembrie a crescut cu 1,29 dolari, ajungând la 53,22 dolari. La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol light sweet crude cu livrare în luna noiembrie a urcat la 51,10 dolari, cel mai ridicat nivel din ultimele patru luni.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că o limitare sau chiar o reducere a producţiei de ţiţei ar fi probabil singura decizie corectă pentru menţinerea stabilităţii în sectorul energetic.

"Rusia este pregătită să se alăture măsurilor comune privind limitarea producţiei şi cere şi altor exportatori să se alăture", a afirmat Putin, la Istanbul.

Şi ministrul algerian al Energiei, Nouredine Bouterfa, a declarat vineri că OPEC ar putea decide la reuniunea de la Viena reducerea producţiei de ţiţei cu încă 1% faţă de nivelul stabilit luna trecută la reuniunea OPEC din Algeria, dacă producătorii apreciază că este necesar.

"Până la sfârşitul lunii noiembrie, vom evalua situaţia de pe piaţă şi, dacă reducerea de 700.000 de barili pe zi nu este suficientă, vom merge şi mai departe. În condiţiile în care OPEC este unită şi vorbeşte cu o singură voce, totul este mai uşor şi, dacă va trebui să reducem cu încă 1%, vom reduce cu 1%", a declarat Nouredine Bouterfa.

"Investitorii şi traderii sunt sceptici, şi pe bună dreptate. Traderii se întreabă de ce nu există deloc detalii privind acordul, inclusiv problema dificilă a statelor care vor reduce producţia", a declarat recent analistul Michael McCarthy, de la CMC Markets.

"O îngheţare a producţiei la un nivel care să permită tuturor să producă la sau aproape de capacitatea maximă va avea un efect limitat în reducerea supraproducţiei de pe piaţă", a explicat analistul Peter Lee, de la BMI Research. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri