Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu: Resping ideea că structurile de securitate s-au implicat în alegerile din 2009 de o anumită parte

Băsescu: Resping ideea că structurile de securitate s-au implicat în alegerile din 2009 de o anumită parte

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a afirmat luni seara, la o emisiune de televiziune, că respinge ideea că în alegerile prezidenţiale din 2009 s-ar fi implicat structurile de securitate ale statului de o anumită parte pe motiv că şefilor acestora "le-a fost frică" şi "au stat neutre".

"Resping categoric ideea că în 2009 s-au implicat în alegeri (prezidenţiale - n.r.) structurile de securitate ale statutul în favoarea unei părţi. Structurilor de securitate le-a fost frică, au stat neutre, mă refer la şefii lor", a spus Băsescu.

Fostul şef al statului a susţinut că, la numărarea voturilor, nu s-au amestecat structurile de securitate nici la alegerile din 2014.

"La ultimele alegeri prezidenţiale nu a fost influenţă decât prin marea găselniţă, care a fost şi reală, pentru că nicio găselniţă nu prinde dacă nu are fond real. Marea greşeală făcută de Victor Ponta, sfătuit de Dragnea şi pusă în aplicare de Corlăţean, de a nu mări numărul de secţii de votare din diaspora. Aici a fost motivul care a permis o explozie mediatică pe urmă. (...) A fost greşeala PSD şi au fost destui care să o valorifice, dar nu neapărat serviciile, că o valorifică orice om politic", a afirmat Băsescu la B1 TV.

Traian Băsescu a spus că a câştigat alegerile din 2009 cu un scor mai mare, însă acestea au fost fraudate în defavoarea sa, pentru că el nu a avut decât un singur om în secţiile de votare, iar la renumărarea voturilor nule s-a constat că i se furaseră 3.000 de voturi, adică peste 2% din sufragii.

"Spun clar punctul meu de vedere: alegerile au fost fraudate, cum a fost fraudat şi referendumul. (...) Reprezentanţii mei erau câte unul în secţiile de votare. Am câştigat alegerile cu un scor mai mare. Şi când s-a demonstrat? Fiind sigur că au furat suficient, PSD şi PC au făcut întâmpinare la Curtea Constituţională să fie anulat turul al doilea şi au cerut renumărarea voturilor. CCR a spus 'de acord, dar număraţi voturile anulate şi vedem dacă acolo s-au făcut lucrurile în regulă sau nu'. Şi au fost 138.476 de voturi anulate. BEC, la dispoziţia CCR a trebuit să renumere cele 138.476 de voturi nule, iar la renumărare s-a constatat că 3.000 de voturi îmi fuseseră furate mie, deci peste 2% din voturi", a susţinut fostul preşedinte.

Totodată, acesta a adăugat că nu ştie câţi dintre salariaţii SRI l-au votat în 2009, însă ştie că în unităţile militare a pierdut alegerile, inclusiv în Afganistan.

În context, fostul preşedinte a afirmat că nu a vorbit cu Laura Codruţa Kovesi în noaptea alegerilor din 2009.

"Am aflat o dată că alegerile (prezidenţiale din 2009 - n.r.) le-a câştigat Adriana Săftoiu, pe urmă că le-a câştigat Blaga, pe urmă că le-a câştigat mai ştiu eu cine, azi am aflat cert că le-a câştigat Kovesi, Coldea, Maior şi Oprea. Păi eu zic să îi arestăm. Dacă au falsificat alegerile, trebuie o anchetă a Parchetului General, după părerea mea. (...) Azi am aflat detalii că vorbeau cu preşedintele. Nu ştiu dacă cu preşedintele PDL, cu preşedintele României sau cu preşedintele PSD. Asta nu am înţeles. Eu vă dau scris că nu am vorbit cu Kovesi în noaptea alegerilor, (...). Nu aveam cum să vorbesc pe telefonul mobil. Şi mie nu-mi dădea prin cap că, la miezul nopţii, ăştia umblă ca huhurezii ştiu eu pe unde. (...) Nu ştiu cât au lucrat pentru mine, dar pentru ei sigur au lucrat", a mai spus Băsescu. www.agerpres.ro

Subiecte în articol: traian basescu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri