Jurnalul.ro Ştiri Externe BBC îl despăgubește pe Poroşenko

BBC îl despăgubește pe Poroşenko

Radioteleviziunea britanică BBC a anunţat ieri că i-a prezentat scuze preşedintelui Ucrainei, Petro Poroşenko, şi a acceptat să îi plătească acestuia despăgubiri, în urma publicării unui articol „eronat” legat de întâlnirea din iunie 2017 cu omologul său american, Donald Trump, transmite AFP.

„Ne cerem scuze domnului Poroșenko pentru orice inconveniente provocate şi am acceptat să îi achităm despăgubiri şi cheltuieli de judecată şi am participat la o declaraţie comună într-o şedinţă publică”, arată site-ul de internet al BBC. Poroşenko, candidat pentru al doilea mandat prezidenţial la alegerile de duminică, a dat în judecată BBC pentru calomnie, după publicarea unui articol în care se afirma că Michael Cohen, fost avocat al lui Trump, a primit 400.000 de dolari pentru a „facilita o întâlnire” a celor doi şefi de stat, la Casa Albă. Afirmaţia „era falsă”, a recunoscut BBC. Grupul britanic a scris pe site, în mai 2018, că nu era vorba despre o „scurtă discuţie”, ci despre „adevărate negocieri”, menite să întărească influenţa Ucrainei la Washington. Ulterior, articolul a fost citat şi într-o emisiune de televiziune a grupului. Potrivit unei televiziuni ucrainene care a urmărit şedinţa Curţii Regale de Justiţie din Londra, despăgubirile sunt în valoare de 50.000 de lire (circa 58.000 de euro).

În primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică din Ucraina se vor confrunta 39 de candidaţi, dintre care favoriţi în sondaje sunt: actorul de comedie Volodimir Zelenski, actualul şef de stat Petro Poroşenko şi fostul premier Iulia Timoşenko.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri