Polițiștii din Râmnicu Vâlcea au fost sesizați miercuri seara cu privire la producerea unui accident, iar primele verificări au arătat că, un bărbat de 37 de ani, din Râmnicu Vâlcea, care în timp ce conducea o mașină, ar fi avariat 5 autoturisme parcate.
În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultat fiind de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Totodată, i-a fost adus la cunoștință faptul că trebuie să fie condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii concentrației alcoolice, însă acesta a refuzat. În continuare, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, informează IPJ Vâlcea.
(sursa: Mediafax)