Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Bebelușii înțeleg cuvintele cu mult înainte de a putea vorbi

Bebelușii înțeleg cuvintele cu mult înainte de a putea vorbi

Bebeluşii încep să înveţe cuvinte şi să înţeleagă sensul acestora cu mult timp înainte de a începe să vorbească, potrivit cercetătorilor americani, care afirmă că au descoperit motivele aflate în spatele acestui proces cognitiv, informează Reuters luni. 

"E ceva deosebit de interesant, noi am descoperit dovezi ale faptului că pentru bebeluşi, până şi primele lor cuvinte nu reprezintă 'insule' izolate: chiar şi cu un vocabular foarte mic ei par să deţină o înţelegere a faptului că anumite cuvinte şi concepte sunt mai 'asemănătoare' decât altele", a declarat Elika Bergelson de la Universitatea Duke din Durham, Carolina de Nord. 

"Deşi încă mai au mult de învăţat înainte de a demonstra un nivel de înţelegere asemănător copiilor şi adulţilor, bebeluşii ne prezintă o nouă perspectivă asupra felului în care acele cuvinte timpurii şi concepte sunt organizate", a adăugat cercetătoarea americană. 

Învăţarea cuvintelor necesită realizarea unor conexiuni între vorbire şi lumea din jur şi o înţelegere a felului în care cuvintele se corelează între ele. 

Echipa coordonată de Elika Bergelson a studiat mai mulţi bebeluşi în vârstă de şase luni pentru a vedea dacă ei recunosc aceste conexiuni sau dacă recunosc doar cuvinte izolate. 

Folosind tehnici de monitorizare a ochiului, cercetătorii americani au descoperit că bebeluşii privesc considerabil mai mult spre fotografiile obiectelor numite ("maşină" de exemplu) atunci când acestea făceau pereche cu obiecte neasociate lor (precum o imagine cu o maşină şi o imagine a unei sticle cu suc) faţă de cazul în care obiectele erau însoţite de obiecte asociate (precum imaginea unei maşini şi imaginea unui pieton). 

Bebeluşii, sugerează autorii studiului, "ar putea şti suficient despre înţelesul unui cuvânt pentru a-l spune separat de un referent neasociat, dar nu şi de cel asociat. Poate că bebeluşii ştiu că 'maşina' nu se referă la suc, dar nu ştiu dacă pietonul face parte din categoria cuvântului 'maşină'", a adăugat coordonatoarea cercetării. 

Folosind înregistrări video, cercetătorii au observat de asemenea că bebeluşii au învăţat să recunoască mai bine diverse cuvinte atunci când puteau să vadă obiecte în momentul folosirii cuvintelor (de exemplu, atunci când li se spunea "uite lingura ta", în timp ce lingura le era arătată). 

Frecvenţa cu care un cuvânt este folosit în prezenţa unui obiect pare să aibă un impact mai mare asupra dezvoltării procesului de înţelegere a cuvintelor decât persoana care rosteşte acele cuvinte, potrivit unui studiu publicat pe 20 noiembrie în Proceedings of the National Academy of Sciences. 

"Trataţi-vă bebeluşul ca pe un partener de conversaţie real. Chiar şi bebeluşii foarte mici ascultă şi învaţă semnificaţia cuvintelor şi despre lumea din jurul lor înainte să înceapă să vorbească, iar persoanele care au grijă de ei contribuie la acest proces", a explicat Elika Bergelson.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri