Avem puține piste de biciclete și doar puțin peste 5% dintre români aleg bicicleta ca mijloc de transport. Cu toate acestea, parlamentarii au decis că este timpul să avem o Zi Națională a Bicicletei. Deputaţii au dat votul final pentru un proiect de lege care legiferează această sărbătoare naţională.
Documentul a fost trimis la preşedintele ţării și, dacă proiectul va fi promulgat de Klaus Iohannis, bicicleta va fi celebrată în data de 3 iunie. În octombrie, deputaţii au adoptat și o propunere legislativă care vizează dotarea obligatorie cu suporturi pentru biciclete a clădirilor publice/de utilitate publică şi nu numai.