Jurnalul.ro Ştiri Externe Biden avertizează Congresul: "Putin nu se va opri. Dacă va ataca NATO, SUA vor trebui să intervină!”

Biden avertizează Congresul: "Putin nu se va opri. Dacă va ataca NATO, SUA vor trebui să intervină!”

de Redacția Jurnalul    |   

Președintele Joe Biden a pledat miercuri în fața republicanilor pentru o nouă infuzie de ajutor militar pentru Ucraina, avertizând că o victorie a Rusiei asupra Ucrainei ar lăsa Moscova în poziția de a ataca aliații din NATO și ar putea atrage trupele americane într-un război.

Biden a vorbit, în timp ce Statele Unite plănuiau să anunțe un ajutor suplimentar de 175 de milioane de dolari pentru Ucraina, din rezerva tot mai mică de bani pentru Kiev, transmite Reuters.

El a semnalat disponibilitatea de a face schimbări semnificative în politica americană privind migrația de-a lungul frontierei cu Mexicul pentru a încerca să atragă sprijinul republicanilor.

"Dacă Putin va cuceri Ucraina, nu se va opri acolo", a spus Biden. Putin va ataca un aliat NATO, a prezis el, iar atunci "vom avea ceva ce nu căutăm și ceva ce nu avem astăzi: trupe americane luptând împotriva trupelor rusești", a spus Biden.

"Nu-l putem lăsa pe Putin să câștige", a spus el, provocând o reacție furioasă din partea Moscovei.

Agenția rusă de știri RIA l-a citat pe ambasadorul rus în Statele Unite, Anatoli Antonov, care a declarat că afirmațiile lui Biden privind un potențial conflict SUA-Rusia au fost "o retorică provocatoare, inacceptabilă pentru o putere nucleară responsabilă".

Cu toate acestea, republicanii din Senat au blocat mai târziu miercuri legislația susținută de democrați, care ar fi oferit miliarde de dolari în noi ajutoare de securitate pentru Ucraina și Israel.

Casa Albă a avertizat săptămâna aceasta că SUA nu mai au timp și bani pentru a ajuta Ucraina să respingă invazia Rusiei.

Consilierul pe probleme de securitate națională de la Casa Albă, Jake Sullivan, a declarat, într-un interviu telefonic cu Reuters, că SUA își mențin poziția de a nu face presiuni asupra Ucrainei pentru a negocia cu Rusia.

"Asta va trebui să depindă de ei. Noi vom continua să luptăm zi de zi pentru a încerca să asigurăm acești bani", a declarat Sullivan.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Joe Biden Vladimir Putin Rusia nato
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri