Jurnalul.ro Ştiri Externe Biden şi Harris se întâlnesc la Casa Albă cu echipa SUA care negociază eliberarea ostaticilor din Gaza

Biden şi Harris se întâlnesc la Casa Albă cu echipa SUA care negociază eliberarea ostaticilor din Gaza

Preşedintele american Joe Biden urmează să se întâlnească luni cu negociatorii americani care participă la discuţiile privind eliberarea ostaticilor reţinuţi de Hamas în Fâşia Gaza, după descoperirea de către armata israeliană a cadavrelor a şase ostatici, între care şi cel al unui cetăţean american, relatează AFP.

Întâlnirea va avea loc la Casa Albă. Vicepreşedinta Kamala Harris, care candidează pentru funcţia de preşedinte în noiembrie, va participa şi ea.

Potrivit unui comunicat al Casei Albe, Biden şi Harris se vor întâlni luni cu "echipa SUA care negociază un acord privind ostaticii după uciderea cetăţeanului american Hersh Goldberg-Polin şi a altor cinci ostatici sâmbătă de către Hamas, şi vor discuta eforturile pentru se ajunge la un acord care să asigure eliberarea ostaticilor rămaşi".

Statele Unite, alături de Egipt şi Qatarul, care au rol de mediatori, depun eforturi de luni de zile pentru eliberarea ostaticilor israelieni în schimbul eliberării de prizonieri palestinieni şi pentru un acord de încetare a focului în Fâşia Gaza.

Un atac fără precedent lansat de Hamas în Israel pe 7 octombrie a condus la moartea a 1.205 de persoane, în principal civili.
În timpul atacului, care a declanşat războiul din Fâşia Gaza, 251 de persoane au fost răpite, 97 sunt încă reţinute în Gaza, dintre care 33 au fost declarate decedate de armata israeliană.

Numeroşi ostatici au fost eliberaţi în timpul unui armistiţiu de o săptămână în noiembrie. Susţinătorii şi familiile ostaticilor afirmă că un nou acord de încetare a focului este cea mai buna opţiune pentru a asigura întoarcerea acestora în siguranţă.

O grevă generală a început luni în Israel pentru a face presiuni asupra guvernului lui Benjamin Netanyahu să ajungă la acord pentru eliberarea ostaticilor reţinuţi încă de Hamas în Gaza.

Familiile ostaticilor au acuzat administraţia Netanyahu că nu a făcut suficient pentru aduce înapoi în ţară în viaţă şi au cerut încetarea imediată a focului în Gaza pentru a-i salva pe supravieţuitori.AGERPRES

Subiecte în articol: biden harris casa alba ostatici gaza
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri