Jurnalul.ro Ştiri Politică Blestemul lui Vadim l-a ajuns pe Băsescu

Blestemul lui Vadim l-a ajuns pe Băsescu

de Paul Bardasu    |   

Dovedit turnător de instanțele statului, Traian Băsescu e somat să se mute din casa pusă la dispoziție de autorități. Episodul vine la 12  ani după ce fostul președinte a fost protagonistul unui scandal de pomină, în care era acuzat că el a fost „călăul”, iar Vadim Tudor, „victima”. În 2010, „Tribunul” era obligat să evacueze sediul Partidului România Mare, care fusese retrocedat, și îl blestema, printre multe altele, pe Băsescu să pățească ce a pățit și el. Și iată că roata se învârte.

În urmă cu 12 ani, Vadim publica o scrisoare deschisă în care îl înfiera în stilul propriu pe Traian Băsescu, președintele în exercițiu la acea dată. „Tribunul” era convins că rivalul său de-o viață este principalul vinovat pentru faptul că sediul PRM urma să-i fie luat. Menționăm că am eliminat câteva dintre afirmațiile lui Vadim, prea dure ca să fie suportate de hârtia ziarului: „Anunţ opinia publică, presa şi corpul diplomatic acreditat la Bucureşti că (…) Traian Băsescu face un ultim şi disperat act de terorism: împotriva tuturor dovezilor, împotriva unor procese aflate în derulare, ei, bine, împotriva inspecţiei ordonate de Consiliul Superior al Magistraturii la Judecătoria Sectorului 1 - acest dement (…) i-a dat poruncă fostului zarzavagiu din Videle, lacheul penal Adriean Videanu, ca vineri să evacueze PRM-ul din sediul pe care îl deţine în mod legal. Ticălos pînă la moarte! Reamintim că în acel imobil se mai află atît Biroul Europarlamentar al meu, cât şi redacţia ziarului «Tricolorul» - aşadar, avem de-a face şi cu un atentat la libertatea presei. Aşa după cum se vede, acest Băsescu face tura beţivului şi se încăpăţînează să joace rolul dictatorului nebun (…). Nu i-a spus nici un medic acestei caricaturi jenante, pe care o evită toată lumea, că s-a descoperit leacul turbării? Nenorocitul ăsta mă confundă pe mine cu amantele lui răsuflate şi mustăcioase Elena Udrea şi Anca Boagiu, care îi satisfac toate poftele de neam prost. Noi, cei de la PRM, îi vom trata pe aşa-zişii executori judecătoreşti, care încalcă Legea în mod scandalos, ca pe nişte spărgători de case şi, la forţă, vom răspunde cu aceeaşi monedă. Îi avertizez pe şefii Poliţiei şi Jandarmeriei să nu antreneze aceste instituţii în jocul foarte periculos al paranoicului Băsescu, fiindcă va ieşi un scandal internaţional teribil, iar dreptatea este de partea noastră. Facem apel la populaţia Capitalei să vină la sediul central al PRM, din Str. Emile Zola, nr. 2, vineri, 26 noiembrie, să serbăm împreună apropiata mea zi de naştere prin alungarea de la Putere a (…) Băsescu. Ignatul e aproape!”, scria Corneliu Vadim Tudor la 23 noiembrie 2010.

Cel mai deștept cedează”

După multe vizite ale executorului judecătoresc, făcute, spun peremiștii, cu forță disproporționată, soldate cu injurii, jigniri, urlete și șepci smulse de pe capul polițiștilor, în 2011, Vadim renunța la apărarea sediului, cu explicația că „cel mai deștept cedează”: „Am decis să plec fără violență, deoarece polițiștii au început să bruscheze femeile aflate în sediu. M-am gândit că cel mai deștept cedează, și așa e cel mai bine ca să evităm violența. Dar vom continua lupta în instanță. Încă nu mi-am găsit un nou sediu, dar, la nevoie, îmi pun o măsuță în Cișmigiu și o să fac audiență cu mii de oameni acolo. Prima mea grijă acum este să rezolv problema cățeilor din sediu, pentru că ei sunt bolnavi și neajutorați”.

 

Marius Marinescu: Vadim a suferit enorm. De acolo i s-a tras moartea”

Fostul senator Marius Marinescu, care i-a stat alături lui Vadim Tudor până la final, ne-a povestit acum cum au stat lucrurile: „Ultimul proprietar al imobilului din strada Emile Zola, nr. 2 a fost Maria Wolf, care a cumpărat casa de la Nicolae Caramfil, fost ministru al energiei. Cum aceasta nu a avut moștenitori, ea a cedat imobilul statului român în 1957, conform documentelor găsite în Arhivele statului. Însă un interpus al lui Claudiu Florică a cumpărat drepturile litigioase de la Andrew Caramfil, fiul lui Nicolae Caramfil și a acționat statul în judecată în vederea recuperării imobilului care aparținea RA-APPS-ului. Dar cum să aibă Andrew Caramfil, când casa fusese vândută Mariei Wolf? Noi n-am putut să intrăm în proces și așa s-a dus casa de 4 milioane de euro la cine a trebuit. Ne-am luptat, dar gruparea aceea a fost mult mai puternică. Vadim a suferit enorm. De acolo i s-a tras și moartea”.

Atunci l-a blestemat Vadim pe Băsescu să pățească și el la fel. Și uitați că așa s-a întâmplat.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri