Jurnalul.ro Ştiri Externe Blinken: Hamas, „singurul lucru” care stă între oamenii din Gaza și încetarea focului

Blinken: Hamas, „singurul lucru” care stă între oamenii din Gaza și încetarea focului

de Redacția Jurnalul    |   

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a acuzat Hamas că a blocat negocierile privind încetarea focului în Gaza. Hamas este mai interesat de un conflict regional decât să ajute poporul palestinian, a spus Blinken. Declarațiile au fost făcute în Italia, în cadrul reuniunii țărilor G7.

Antony Blinken a spus vineri, la Capri, în Italia, că Hamas „a respins propunerile generoase din partea Israelului”.

„Pare mai interesat de un conflict regional decât de o încetare a focului care ar îmbunătăți imediat viața poporului palestinian”, a mai spus Blinken.

Potrivit secretarului de stat, pacea ar putea fi obținută imediat în Gaza dacă Hamas nu s-ar opune.

„Lumea trebuie să știe și trebuie să înțeleagă că singurul lucru care se află între o încetare a focului și poporul din Gaza este Hamas”, a precizat Hamas.

Membrii Grupului celor Șapte (G7) se întâlnesc vineri în Italia. G7 este format din Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord și Statele Unite ale Americii.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: blinken gaza hamas
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri