Jurnalul.ro Ştiri Externe Blinken: Israelul nu are un plan credibil pentru protejarea civililor din Rafah

Blinken: Israelul nu are un plan credibil pentru protejarea civililor din Rafah

de Redacția Jurnalul    |   

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a apărat duminică decizia de a întrerupe livrarea de armament către Israel din cauza temerilor că acesta ar putea fi folosit în Rafah. Blinken a arătat că Israelul nu are un "plan credibil" pentru a proteja aproximativ 1,4 milioane de civili din Rafah.

În cadrul emisiunii "This Week" de la ABC News, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat, duminică, că președintele Joe Biden rămâne hotărât să ajute Israelul să se apere și că transportul de 3.500 de bombe de 2.000 și 500 de kilograme a fost singurul pachet militar american care a fost suspendat.

Acest lucru s-ar putea schimba, a spus el, dacă Israelul lansează un atac la scară largă asupra Rafah, pe care Israelul spune că intenționează să îl invadeze pentru a-i elimina pe luptătorii grupării militante Hamas, notează Reuters.

Biden a transmis clar Israelului că, dacă "lansează această operațiune militară majoră la Rafah, atunci există anumite sisteme pe care nu le vom sprijini și furniza pentru această operațiune", a declarat Blinken. "Avem îngrijorări reale cu privire la modul în care sunt folosite", a continuat el. Israelul trebuie "să aibă un plan clar și credibil pentru a proteja civilii, ceea ce nu am văzut".

Rafah găzduiește aproximativ 1,4 milioane de palestinieni, majoritatea strămutați din alte zone din Gaza din cauza luptelor și a bombardamentelor israeliene, pe fondul unei lipse majore de alimente și apă.

 

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: blinken Rafah
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri