Jurnalul.ro Ştiri Externe Antony Blinken, vizită în Orientul Mijlociu pentru a negocia încetarea focului în Gaza

Antony Blinken, vizită în Orientul Mijlociu pentru a negocia încetarea focului în Gaza

de Redacția Jurnalul    |   

Secretarul de stat american Antony Blinken va pleca luni în Orientul Mijlociu, a anunțat Departamentul de Stat, în timp ce Washingtonul face presiuni pentru a demara negocierile de încetare a focului pentru a pune capăt războiului din Gaza, după moartea liderului Hamas, Yahya Sinwar, scrie Reuters.

Cea mai recentă călătorie în regiune a șefului diplomației americane, a unsprezecea de la atacul din 7 octombrie 2023 al grupării militante palestiniene Hamas asupra Israelului, care a declanșat războiul din Gaza, are loc chiar în timp ce Israelul și-a intensificat campania militară în Gaza și în Liban împotriva grupării Hezbollah, aliniată Iranului.

Blinken va discuta cu liderii regionali despre importanța încheierii războiului din Gaza, despre modalitățile de elaborare a unui plan post-conflict pentru enclava palestiniană, precum și despre cum se poate ajunge la o soluție diplomatică în cazul conflictului dintre Israel și Hezbollah, a precizat Departamentul de Stat într-un comunicat.

Călătoria înaltului diplomat va începe cu Israelul, a precizat Departamentul de Stat, dar nu a furnizat celelalte destinații exacte.

„În întreaga regiune, secretarul Blinken va discuta despre importanța încheierii războiului din Gaza, asigurarea eliberării tuturor ostaticilor și alinarea suferinței poporului palestinian”, a declarat Departamentul de Stat. „El va continua discuțiile privind planificarea perioadei post-conflict și va sublinia necesitatea de a trasa o nouă cale care să le permită palestinienilor să își reconstruiască viața”, a precizat acesta.

Blinken va sublinia, de asemenea, importanța livării de alimente, medicamente și alte ajutoare umanitare suplimentare civililor din Gaza, a declarat Departamentul de Stat.

Președintele american Joe Biden, vicepreședintele Kamala Harris și mulți alți lideri occidentali au declarat că ar dori ca războiul de un an din Gaza să se încheie, după ce Israelul l-a ucis săptămâna trecută pe Sinwar, creierul atacului din 7 octombrie.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: blinken sua Orientul Mijlociu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri