Veronika Belotserkovskaia, în vârstă de 51 de ani, locuiește în Franța, ceea ce înseamnă că a fost arestată în contumacie și riscă să fie urmărită penal dacă se va întoarce în Rusia.
Ea este o vedetă a rețelelor de socializare, având aproape 950.000 de urmăritori pe Instagram. Femeia a fost pusă pe lista cu persoane urmărite din Rusia după ce a distribuit o serie de postări în care l-a acuzat pe președintele Putin că a transformat „băieții cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani ... în carne tocată pentru ambițiile [sale] imperiale", trimițându-i la război în Ucraina.
Născută în Odesa, Belotserkovskaia este bine cunoscută în înalta societate moscovită, printre prietenii săi apropiați fiind numeroase personalități.
În martie, ea a devenit una dintre cele trei rusoaice acuzate în temeiul noilor legi care prevăd o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare pentru mesaje împotriva războiului.
(sursa: Mediafax)