Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie BNR vede o creştere a economiei sub estimarea Guvernului

BNR vede o creştere a economiei sub estimarea Guvernului

de Daniela Ivan    |   

Economia României va înregistra în acest an o creştere în jur de 4%, mai mică decât estimarea Guvernului, care se aşteaptă la un avans de 5,5%, potrivit calculelor Băncii Naţionale. „Creşterea economiei probabil că se va duce spre 4% în acest an. Aici vedem potenţialul real de creştere al economiei”, a spus guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Acesta a mai precizat că ţările care au avansat constant cu 4-5% anual au progresat mai mult, pe termen lung, decât cele care au apăsat prea mult pe acceleraţie şi au avut creşteri economice de 7%.

Scade inflaţia, dacă nu apar surprize

Banca Naţională a revizuit în scădere, de la 3,6% la 3,5%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi a estimat un nivel de 2,7%, în scădere de la 3%, pentru decembrie 2019. “Trec şocurile exogene şi inflaţia anuală va intra în ţinta noastră. Bineînţeles, dacă nu vor apărea în toamnă alte şocuri care nu au fost prevăzute”, a spus Isărescu.

Surpriza s-ar putea numi pesta porcină africană. Aceasta nu a fost inclusă în calculele prognozei de inflaţie a BNR, deşi au crescut masiv importurile de carne.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri