Jurnalul.ro Ştiri Observator Ivan pregătește un document strategic pentru CSAT privind situația energetică

Ivan pregătește un document strategic pentru CSAT privind situația energetică

de Redacția Jurnalul    |   

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, pregătește un document strategic care va fi depus în Consiliul Suprem de Apărare a Țării pentru a prezenta situația energetică a României și soluțiile pentru ieșirea din criză.

Întrebat la Antena 3 CNN despre măsurile concrete pe care le pregătește pentru sectorul energetic, Ivan a răspuns că lucrează la „un set de măsuri", dintre care o parte a fost deja validată.

Ministrul a explicat că documentul strategic va arăta „din punct de vedere operațional cum a ajuns România aici, dar mai ales cum poate să depășească acest moment".

Referitor la centralele pe cărbune, Ivan a declarat că militează pentru păstrarea centralelor de la Rovinari și că a avut o ședință pentru a renegocia țintele asumate de România și a amâna eliminarea capacităților pe cărbune „până la finalul anului 2030" în loc de sfârșitul lui 2025.

Ministrul a subliniat că România și-a asumat „cea mai agresivă politică de decarbonizare din toată Uniunea Europeană", comparativ cu Polonia sau Germania care au ales să meargă pe cărbune până în 2040-2050.

Întrebat despre proiectele de înlocuire, Ivan a explicat că sunt în pregătire „două centrale mari pe gaz" și a menționat că România va putea exploata zăcămintele din Marea Neagră din 2027, ceea ce va asigura „unul dintre cele mai mici prețuri la gaz din toată UE".

Ministrul a precizat că statul trebuie să joace „un rol activ, nu doar reactiv" în sectorul energetic, având în vedere că deține companii majore de producție, transport și distribuție a energiei electrice.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: bogdan ivan document CSAT energie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri