Jurnalul.ro Ştiri Justitie Bogdan Olteanu a părăsit sediul DNA

Bogdan Olteanu a părăsit sediul DNA

Fostul viceguvernator BNR Bogdan Olteanu, aflat în arest la domiciliu, a fost audiat joi la Direcţia Naţională Anticorupţie. 

El a părăsit sediul DNA după aproape două ore şi jumătate, fiind însoţit de avocatul său. Olteanu nu a dorit să facă declaraţii la plecare. 

Tot joi, la DNA a fost audiat în calitate de martor, în acelaşi dosar, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. 

Potrivit DNA, în perioada iulie - noiembrie 2008, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu a solicitat şi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu suma de un milion de euro şi sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. Ulterior, ca urmare a diligenţelor depuse de Bogdan Olteanu, Liviu Mihaiu a fost numit, la data de 18 septembrie 2008, în această funcţie. 

Procurorii susţin că suma de un milion de euro a fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăţi înregistrate în SUA şi apoi retrasă în numerar în trei zile consecutive. Ulterior, la solicitarea lui Vîntu, banii i-au fost remişi lui Olteanu la biroul unde acesta îşi desfăşura activitatea, în sediul PNL. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri