Jurnalul.ro Ştiri Externe Bolivia: Puterea îi judecă pe liderii opoziţiei pentru violenţele din 2019

Bolivia: Puterea îi judecă pe liderii opoziţiei pentru violenţele din 2019

Guvernul bolivian a lansat o ofensivă judiciară împotriva fostei preşedinte interimare Jeanine Anez, fostului candidat la prezidenţiale Luis Fernando Camacho şi altor responsabili ai opoziţiei de dreapta, pentru violenţele politice care au urmat anulării alegerilor legislative de anul trecut, a informat presa locală, citată de AFP.

Ministerul Justiţiei a prezentat în faţa Congresului (parlamentul) bolivian o cerere de trimitere în judecată împotriva lui Jeanine Anez. O fostă deputată a Mişcării spre socialism (MAS, la putere), Lidia Patty, a prezentat, la rândul său, o plângere în faţa instanţei penale împotriva lui Luis Fernando Camacho şi altor responsabili de dreapta pe care i-a acuzat de „lovitură de stat” contra fostului preşedinte Evo Morales.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Freddy Mamani, a indicat că a transmis solicitarea ministerului pe lângă Comisia Constituţiei pentru a se sesiza.

Congresul, dominat de MAS, partidul fostului preşedinte Evo Morales, şi-a exprimat în octombrie dorinţa de a o vedea pe Jeanine Anez deferită justiţiei.

Sâmbătă, Luis Fernando Camacho s-a apărat afirmând că „nu a fost o lovitură de stat, ci o mişcare cetăţenească coborâtă în stradă pentru a manifesta”.

Alegerile din octombrie 2019 au fost denunţate de opoziţia de dreapta ca frauduloase în favoarea lui Evo Morales (foto), care se prezentase pentru al patrulea mandat până în 2025. O explozie de violenţă în întreaga ţară a urmat acestor alegeri, în final anulate.

Pe fondul manifestaţiilor, poliţia a refuzat să respecte ordinele, iar armata la rândul său i-a retras sprijinul lui Evo Morales. În cele din urmă, acesta a demisionat în noiembrie 2019, după care a plecat în exil în Mexic şi apoi în Argentina.

El a revenit în ţară după victoria taberei sale la alegerile din acest an.

Violenţele de anul trecut s-au soldat cu circa 35 de morţi, notează AFP

Subiecte în articol: bolivia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri