Ani la rând s-au prezentat în mass-media cazuri de persoane cu dizabilități grave și ireversibile, chemate la comisiile de evaluare o dată la 12 luni, pentru că li s-a lăsat acestor comisii dreptul de a decide dacă persoana poate primi „verdictul” pe viață sau doar temporar. Cele mai multe constatări se fac pe perioadă determinată, de un an, iar astfel s-a ajuns la situații absurde în care persoanele cu handicap trebuie să plătească ambulanța privată pentru a se deplasa la instituțiile statului, deși ar trebui să funcționeze serviciile sociale care să meargă spre acești oameni, fără a-i pune pe drumuri. Ambulanțierii au dezvoltat un business profitabil din această situație.
Persoanele cu handicap grav au mari dificultăți în a-i convinge pe membrii comisiilor de evaluare că nu-și vor mai putea reveni. De fiecare dată când se descoperă cazuri absurde, funcționarii din comisiile de evaluare își motivează decizia de a cere evaluare anuală prin faptul că persoana respectivă și-ar putea recăpăta, printr-un miracol, starea bună de sănătate. Aceștia mai spun că nu așteaptă ca unora să le crească la loc mâinile și picioarele, ceea ce ar însemna eliminarea handicapului, ci consideră că oricare dintre cei care au membre amputate ar putea beneficia de ajutor financiar din partea unor binevoitori, astfel încât să-și plătească intervenții chirurgicale și proteze care costă uneori zeci de mii de euro, devenind apți de muncă.
Aceste decizii nu se iau nici măcar prin evaluarea stării materiale a persoanelor cu dizabilități grave, pentru a se observa că între veniturile victimelor și prețul protezelor sunt diferențe care s-ar putea plăti cu banii bolnavului în circa 250 de ani sau chiar mai mult, dacă acesta trăiește doar din ajutorul dat de stat pentru persoanele cu handicap.
Mărturiile halucinante ale unui ambulanțier
Cei mai afectați români sunt, ca de obicei, în mediul rural și în orașele mici. Aceștia sunt obligați să se deplaseze uneori pe distanțe de peste 100 de kilometri, pentru evaluarea anuală sau la diverse instituții ale statului. Mulți dintre ei nici măcar nu se pot deplasa cu o mașină sau cu un taxi, ci trebuie să plătească o ambulanță privată ca să ajungă acolo unde sunt chemați, dacă funcționarii consideră că trebuie să semneze în fața lor persoana cu dizabilități.
„Noi avem foarte multe solicitări de la oameni nedeplasabili care trebuie să fie luați dintr-un sat de la marginea județului și transportați la instituții din reședința de județ. Noi avem prețuri mai mici decât alte ambulanțe private, dar am văzut multe cazuri de oameni amărâți care trebuie să-și mai și plătească deplasarea, pentru că nu pot fi transportați altfel. Cea mai recentă solicitare am avut-o de la o femeie care trebuia să o ia pe mama ei, de 86 de ani, paralizată, dintr-un centru pentru îngrijirea bătrânilor, să o ducă pe targă la Evidența Populației, pentru că trebuie să i se prelungească viza de flotant la fiica ei acasă, iar funcționarilor de la Evidența Populației li s-a părut că bătrâna n-ar vrea să-și prelungească viza și au chemat-o pentru amprentă digitală, ea fiind incapabilă să semneze. Fiica ei era disperată, pentru că fără prelungirea vizei de flotant nu se putea prelungi cu încă un an certificatul de handicap”, povestește un ambulanțier privat.
Unele situații sunt atât de absurde, încât par incredibile. Ambulanțierul spune că a avut multe cazuri de persoane nedeplasabile pe care le-a dus în fiecare an la comisia de evaluare pentru stabilirea gradului de handicap, deși orice om, chiar și fără a fi expert, se întreabă de ce e nevoie de tot acest calvar pentru niște oameni care oricum sunt și bolnavi, și săraci. „Am dus un bărbat din Hagieni la Constanța șase ani la rând. Avusese un accident și rămăsese fără picioare, era vai de capul lui, mai primea mâncare de pomană, pentru că trăia din ajutorul pentru handicap, dar îl chemau în continuare, să vadă dacă i-au crescut picioarele. Știu că pare incredibil, dar nu era singurul. Am văzut mulți în situația asta, iar după o anumită vârstă, după 55-60 de ani, nu înțelege nimeni cum de ei se mai așteaptă la revenirea lor la o stare de sănătate mai bună”, mai spune ambulanțierul.
Asistenții sociali ar putea rezolva problema
După foarte multe scandaluri legate de abuzurile acestor comisii de evaluare, în unele cazuri nu mai e nevoie să fie aduși pe targă cei paralizați sau în comă, pentru că se deplasează comisia la ei, la domiciliu sau în centrele de îngrijire, însă tot nu ajung la concluzia că acei oameni rămân cu handicapul pe viață, chemându-i la evaluare în continuare, în fiecare an. Așa se întâmplă și în cazul bătrânei de 86 de ani care a fost chemată la Evidența Populației. Deși e paralizată și internată provizoriu într-un centru de îngrijire privat, femeia are nevoie de evaluare anuală, ca și cum ar putea să-și revină brusc din paralizie și să-i dispară handicapul, după ce nu s-a mișcat deloc timp de doi ani și, evident, suferă și de atrofie musculară.
La Ministerul Muncii și la Ministerul Sănătății, de foarte mulți ani ajung mii de plângeri, dar oamenii săraci și fără ajutor nu se pot bate pentru drepturile lor. Mulți dintre funcționarii vechi ai ministerelor știu care sunt problemele din acest sistem, dar nu pot face nimic. „Treaba comisiilor de evaluare, teoretic, este să vadă aceste cazuri în care persoana cu dizabilități nu-și mai poate reveni, stabilind situația ca fiind permanentă, însă de cele mai multe ori, membrii comisiilor de evaluare decid să recheme bolnavii în fiecare an. Mulți dintre cei care ajung astfel victime spun că li se întâmplă așa pentru că nu au bani să dea șpagă, dar nu pot dovedi acest lucru. Oamenii renunță, pentru că nu pot dovedi nimic, fără flagrant. Am avut membri de sindicat care s-au zbătut pentru unele dintre aceste cazuri de abuz, dar de vreo zece ani, de când puterea sindicală a fost slăbită, prin modificarea legislației, nu se mai zbate nimeni să dovedească ceva. Mulți asistenți sociali au preferat să plece din sistem, mulți au plecat din țară, pentru că se știe cum se întâmplă lucrurile. Până și liderul nostru de sindicat a plecat. Poliția nu a putut face nimic, atunci când colegii noștri din sindicat au fost în conflict cu cei din conducerea unor instituții”, spune un asistent social, sindicalist.
Șpăgile pentru gradul de handicap
Foarte rar se mai fac verificări la comisiile de evaluare, în ultimii ani. S-au descoperit și multe cazuri de pensionare pe caz de boală sau care au obținut certificate de handicap cu șpagă. Măsura evaluării periodice a fost luată pentru a se evita fraudele, însă se vede foarte clar cum persoane fără handicap au fost depistate încasând ilegal indemnizații, în timp ce exact cei care chiar au probleme sunt chinuiți de funcționarii statului.
Deși aceste probleme sunt foarte bine cunoscute în sistemul de asistență socială, timp de 30 de ani nimeni nu a găsit o posibilitate de modificare legislativă pentru a-i ajuta pe cei care devin victime ale abuzurilor. „Era foarte simplu dacă se folosea Asistența Socială pentru a se deplasa periodic la persoanele cu handicap, să facă o simplă constatare. Noi putem face evaluarea, în gospodăria omului. Dacă vedem că e un amărât care trăiește din ajutorul de handicap și e greu deplasabil sau chiar nedeplasabil, putem face un raport. Dacă-l vezi pe om că nu are picioare și are 60 de ani, e greu de crezut că după ce pleci din curtea lui scoate o pereche de picioare de undeva și nu mai are probleme. La fel și o bătrână de aproape 90 de ani, paralizată, e greu de crezut că o să alerge prin curte. Nu e nevoie de medici care să constate asta. Dacă vedem că omul are ditamai vila și trei „merțane”, dar se și poate mișca și clar are alte surse de venit, raportăm ce vedem. Sunt atâtea mijloace tehnice moderne. Putem aduce dovezi filmate. Nu se vrea”, mai spune asistentul social.
Cazul celebru al comunei de orbi
Despre șpagă se află doar atunci când devine mult prea evident că s-au acordat certificate de handicap în urma unor evaluări false. Unul dintre cazurile celebre din această categorie a fost descoperit în 2012, când cineva chiar exagerase, acordând peste 100 de certificate de nevăzător locuitorilor unei comune, fără măcar să țină cont de faptul că aceștia conduceau mașini și utilaje agricole, încasând și indemnizația de handicap, în același timp. Cazul a fost descoperit în urma unei adevărate razii comandate de premierul de atunci, Emil Boc. Acesta a anunțat că zeci de mii de persoane și-au pierdut dreptul de a mai încasa indemnizația, după ce s-a făcut reverificarea dosarelor.
Între cele două extreme se află, însă, victimele acestui sistem care poate abuza oricând și oricum de cei mai neajutorați români. „De 30 de ani nu intervine nimeni pentru a ajuta aceste victime, printr-o simplă revizuire a legislației care, într-adevăr, i-ar lăsa pe mulți fără dreptul la șpagă. Sunt atât de multe fraude și abuzuri în sistemul de asistență socială, încât am rămâne fără întregul sistem, dacă cineva s-ar apuca azi de anchete în toată țara”, mai spune asistentul social.
Bătrâna de 86 de ani, paralizată, nu a mai fost nevoită să meargă pe targă la Evidența Populației, după ce aparținătorul a cerut explicații mai multor ministere, iar „la centru” a observat cineva absurdul situației. Dar sunt multe instituții în țară care cer astfel de deplasări.