Jurnalul.ro Timp liber Monden Bonnie Tyler a murit la 75 de ani: cine moștenește averea de 40 de milioane de euro a artistei

Bonnie Tyler a murit la 75 de ani: cine moștenește averea de 40 de milioane de euro a artistei

de Razvan Voiculescu    |   

Vocea inconfundabilă a lui Bonnie Tyler s-a stins miercuri seara, la Faro, în Portugalia, după luni întregi de spitalizare. Cântăreața galeză lasă în urmă o avere impresionantă, dar și o poveste de dragoste de peste cinci decenii alături de soțul ei, Robert Sullivan.

Lumea muzicii este în doliu. Bonnie Tyler, supranumită „prima doamnă a rock-ului", a murit în noaptea de miercuri spre joi, la vârsta de 75 de ani, în orașul portughez Faro, unde fusese internată de urgență în luna mai pentru o intervenție chirurgicală la nivel intestinal. Anunțul a fost făcut de familia și echipa artistei printr-un mesaj postat pe rețelele sociale, în care se precizează că decesul a survenit „neașteptat", ca urmare a bolii pentru care era tratată.

Vestea a șocat milioane de fani din toată lumea, care au crescut ascultând hituri precum „Total Eclipse of the Heart" sau „It's a Heartache", piese care au marcat generații întregi și care continuă să domine topurile radio chiar și la peste patru decenii de la lansare.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

O căsnicie de 53 de ani, fără copii

Bonnie Tyler și Robert Sullivan s-au cunoscut în jurul anului 1969, când viitoarea superstar, pe atunci cunoscută sub numele ei real, Gaynor Hopkins, cânta prin barurile din Swansea, Țara Galilor. Sullivan era administratorul unuia dintre localurile în care ea urca pe scenă. Cântăreața a povestit ulterior că a fost dragoste la prima vedere, mărturisind că bărbatul îi amintea de actorul Warren Beatty, potrivit Hola.

Cei doi s-au căsătorit pe 4 iulie 1973, iar relația lor a rezistat timpului, distanțelor și chiar unui scandal de infidelitate apărut în presa britanică în 2016. Artista a vorbit deschis, de-a lungul anilor, despre motivul pentru care nu au avut copii împreună. Cuplul plănuise inițial să aștepte șapte ani înainte de a deveni părinți, însă cariera muzicală a explodat exact în acea perioadă. Când Tyler a rămas, în cele din urmă, însărcinată, la 39 de ani, sarcina s-a încheiat printr-un avort spontan la două luni și jumătate. Un nou an de încercări nu a adus rezultate, iar cuplul a acceptat, cu timpul, că nu le va fi dat să aibă un copil biologic.

Golul a fost umplut, spunea artista, de o familie extinsă impresionantă: cinci frați, 16 nepoți și 12 strănepoți, alături de un nepot care a locuit chiar în casa cuplului.

Cine moștenește averea cântăreței

Fără moștenitori direcți și, cel puțin până acum, fără vreun testament făcut public, Robert Sullivan pare să fie singurul beneficiar legal al patrimoniului acumulat de cei doi soți de-a lungul a peste cinci decenii. Averea comună este estimată la aproximativ 40 de milioane de euro, provenită atât din cariera muzicală a artistei, cât și din afacerile imobiliare ale soțului ei.

Deși a vândut peste 18 albume de studio și 83 de single-uri, Bonnie Tyler nu a fost autoarea majorității pieselor sale de succes, ceea ce înseamnă că o mare parte din drepturile de autor, și implicit din veniturile generate de acestea, au revenit compozitorilor, nu interpretei. Chiar și așa, muzica, concertele și aparițiile TV au reprezentat piatra de temelie a averii familiei. Doar în 2026, celebra piesă „Total Eclipse of the Heart" a depășit pragul de un miliard de streamuri, alăturându-se unui club select din care fac parte artiști precum Taylor Swift și Eminem.

Robert Sullivan, fostul judoka devenit magnat imobiliar

Înainte de a se căsători cu Bonnie Tyler, Robert Sullivan participase la Jocurile Olimpice de la München, din 1972, ca sportiv la judo. După retragerea din sport, s-a orientat spre afaceri imobiliare, domeniu în care a construit, alături de soția sa, un adevărat imperiu.

În urmă cu câțiva ani, artista povestea într-un interviu pentru The Times că, în anii '70, soțul ei și un asociat au cumpărat un teren generos în Noua Zeelandă, folosit inițial ca fermă de capre cashmere, transformată ulterior într-o fermă de lactate, vândută abia de curând. Cuplul deținea și 65 de grajduri în Lambourn, Berkshire, închiriate către celebrul Jockey Club, precum și, în trecut, 22 de case în aceeași zonă, din care au păstrat doar cinci.

Portofoliul imobiliar mai includea o proprietate în Mallorca, dar și cele două reședințe principale ale familiei: una în Țara Galilor, locul natal al artistei, și una în regiunea Algarve, din Portugalia, acolo unde cântăreața și-a petrecut ultimele luni de viață și unde, în cele din urmă, a și murit.

Un scandal de infidelitate care nu a distrus căsnicia

În 2016, presa britanică a scris pe larg despre o presupusă relație extraconjugală a lui Robert Sullivan cu o fană franceză, Meghann Pernot, care avea atunci 25 de ani. Tânăra a povestit pentru tabloidul The Mirror că idila cu Sullivan ar fi durat 18 luni și că, la început, crezuse că cei doi soți aveau o relație deschisă, o practică pe care o considera obișnuită în showbiz.

Scandalul a acaparat titlurile pentru o vreme, însă cuplul a depășit momentul dificil și a rămas împreună până la finalul vieții artistei, împărțindu-și timpul între reședința din Mumbles, lângă Swansea, și vila din Albufeira, Portugalia.

O carieră care a marcat istoria muzicii

Vocea răgușită și inconfundabilă a lui Bonnie Tyler a cucerit publicul internațional încă din anii '70, iar piesa „Total Eclipse of the Heart" rămâne, și astăzi, unul dintre cele mai ascultate hituri ale genului power ballad din toate timpurile. Artista a continuat să concerteze și să apară în emisiuni de televiziune chiar și la vârste înaintate, păstrându-și statutul de icoană a rock-ului britanic.

Subiecte în articol: Bonnie Tyler avere a murit Faro casnicie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri