Jurnalul.ro Timp liber Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu, cadouri inedite din partea concurenților ”Chefi la cuțite”

Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu, cadouri inedite din partea concurenților ”Chefi la cuțite”

Jurizarea pe nevăzute a continuat marți seară la „Chefi la cuțite” cu noi farfurii și reacții cu savoare. Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu au avut parte de delicii în farfurie, dar și de cadouri inedite din partea celor care și-au încercat norocul la bancul de lucru.

 

Nicoleta Moroșan a reușit să smulgă lacrimi prin povestea sa emoționantă de viață și zâmbete prin talentul său. Concurenta a venit la ”Chefi la cuțite” pentru a câștiga mai multă experiență și i-a surprins pe chefi printr-un tort de bezea cu un plating inovativ. Desertul, cel mai așteptat preparat de la masa jurizării din sezonul 6, a fost îndeajuns de gustos încât să o califice mai departe, iar momentul său din platou a fost la fel de savuros și pentru cei trei chefi. Pentru că este pictor, Nicoleta i-a surprins pe aceștia cu câte o caricatură personalizată, iar desenele au scos în evidență trăsăturile și specificul fiecăruia dintre ei.

 

Marți seară, Dragoș Hârjoabă, un pasionat de vânătoare, le-a pus chefilor în farfurii un preparat inedit, care nu s-a regăsit până acum la ”Chefi la cuțite”. Concurentul a gătit labă de urs, dar chefii nu au reușit să identifice preparatul până la finalul jurizării: "Bine că am zmeură în farfurie, că mai departe nu știu ce e.", afirma chef Bontea nedumerit. Farfuria sa surprinzătoare a obținut toate cele trei voturi de încredere, iar Dragoș a decis să le ofere chefilor Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu tot trei cuțite, însă personalizate cu câte un mesaj reprezentativ pentru fiecare în parte.

 

O campioană paralimpică la tenis de masă a reușit să demonstreze că ambiția nu are limite și a gătit un desert gustos al copilăriei, în ciuda handicapului la mâini. Alți doi prieteni au început lupta ”la cuțite” și s-au calificat cu succes în etapa următoare,  iar un poet, scriitor și casier la un supermarket, a vrut să se asigure că jurizarea sa va fi una memorabilă și le-a așezat chefilor în farfurie câte un trandafir roșu, fără a reuși să obțină acordul chefilor pentru a merge mai departe în concurs.

 

Umorul a avut un nume marți seară la ”Chefi la cuțite”: Robert Candoi Savu. Sub pseudonimul său Banana, concurentul veteran, ce an de an a revenit la bancul de lucru cu dorința de a obține cuțitul chefilor, le-a făcut acestora o surpriză de proporții. Dacă în ultimul sezon misteriosul ”om banană” alerga prin platou și sabota momentele de relaxare ale chefilor, de data aceasta a decis să le și gătească. Așadar, Candoi nu a renunțat la costumul ce l-a consacrat și a gătit deghizat la bancul de lucru un preparat reprezentativ: banana hazlie. Chefii au ridicat cele trei capace și au votat fără să știe cine se află în spatele ușilor, iar cu 2 voturi de încredere ”omul banana” a reușit să se califice pentru prima dată în etapa următoare printr-un preparat gătit chiar de el.

 

Tot aseară, chefii au început lupta pentru cea de-a patra amuletă din sezonul 6, iar scorul egal al clasamentului a fost restabilit. Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu au fost provocați să gătească o farfurie impecabilă și să pună în valoare pieptul de rață, iar juratul

 

invitat special la degustare, Henrik Sebok, a analizat cu exigență tehnica, aspectul și savoarea fiecărui preparat. Florin Dumitrescu a fost cel care a reușit să impresioneze, motiv pentru care a adjudecat un bonus despre care mărturisea ”ca poate aduce multă tensiune în echipă”. A patra cartolină îi va oferi avantajul de a salva un concurent eliminat din echipa sa, pentru a alege un alt bucătar, tot din echipa sa, care să iasă din concurs.

Jurizările pe nevăzute continuă și săptămâna viitoare, cu alte apariții memorabile, preparate delicioase și momente savuroase, ce pot fi urmărite de telespectatorii Antena 1, luni și marți, de la 20:00.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri