O fetiţă în vârstă de 3 ani a fost transportată în stare gravă la spital, marți seară, după ce a fost lovită de un autoturism în incinta unei spălătorii auto din municipiul Braşov. Micuţa, care se plimba cu trotineta prin spălătoria auto, nu a fost observată de un şofer și a lovit copilul cu mașina.
„În urma evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală gravă a minorei, care a fost transportată la Spitalul de Pediatrie Brașov, în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, instrumentat sub coordonarea unității de Parchet competente”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Judeţene Braşov, Gabriela Dinu.
Sursa: mytex.ro