Cum de reușesc o mână de politicieni să-și bată joc de milioane de oameni? Mă agasează întrebarea asta de când mă știu. Văzând ce se întâmplă în ultimele zile în România și Marea Britanie, prind momentul să formulez un răspuns.
Pentru că știu că ne place să mințim pentru ei. Să ne mințim. Suntem ca niște femei care flutură, în fața amicelor, cardul cadou de la bărbații lor, știind că domnii tocmai au scos grosul, lăsând, de mânjeală, 2 lei pentru rochițe ieftine! Suntem ca niște bărbați, la apus de putere, care își lipesc de brațe niște picioare lungi cât A1, nici ei nu știu ale cui, pentru... a vopsi imaginea unei bătrâneți firești. Nu vrem cu niciun chip să admitem că nu suntem ceea ce vrem să fim. De exemplu, nu suntem un electorat conștient, educat și constant în principii. Mințim și ne mințim pentru că nu ne convine realitatea. Noi nu ne mai iubim de multă vreme. Asta știu politicienii, care se iubesc al naibii! Asta învață la școlile lor de vară și în birourile consultanților. Să speculeze prostia, frica de adevăr și dorința de parvenire. Priviți de jur-împrejur! Cu excepții firave, națiunile se transformă în servieta mai-marilor lor. Dacă e prea grea, se strâng ca niște ulii s-o facă bucăți. Pentru că știu un lucru: tot timpul vor exista proști și mulți pentru a înghiţi argumentele. Și pentru a și le însuși ca pe niște mize proprii. Și ei, mai-marii, cu burțile pline de caviar, vor dormi liniștiţi. ALȚII se vor bate pentru ei. Se vor sfâșia chiar.
Spectacolul Brexitului și al Bucureștilor electorali arată clar cât de mârșavă este lupta pentru putere. Și cum se înrolează oameni serioși în armata de bodyguarzi a mincinoșilor. Și cum, chiar și în al 12-lea ceas, politicienii tot despre ei vorbesc, făcând calcule și agățând națiunile în cuiul hârtiei igienice, din wc-ul lor doctrinar. Dacă spun că ne merităm soarta, mi-e rușine de cei ce vin. Dacă spun că doar EDUCAȚIA ne poate scoate din mâlul ăsta, simt cum ceasul ticăie pentru generația mea. Ce-i de făcut? Să ne spunem, cred, noi, nouă, în fiecare zi, înainte să-i ascultăm pe ei: Breee, exit! Din turbionul ăsta al fricii, al urii, al parvenirii. Al manipulării. Bre, exit! Și-om reuși, cumva, să ne salvăm!