Jurnalul.ro Ştiri Observator Brigada Rutieră se delimitează de mesajul purtătorului de cuvânt, postat pe pagina de Facebook a IGPR

Brigada Rutieră se delimitează de mesajul purtătorului de cuvânt, postat pe pagina de Facebook a IGPR

Brigada Rutieră se delimitează de mesajul purtătorului de cuvânt al instituţiei, Ovidiu Munteanu, postat marţi pe pagina de Facebook a IGPR, care ulterior a fost şters. 

"Cu privire la mesajul postat pe pagina de socializare a Poliţiei Române de către colegul nostru Ovidiu Munteanu, vă aducem la cunoştinţă faptul că Brigada Rutieră nu achiesează la cele transmise, mesajul fiind unul strict personal. Brigada Rutieră vă asigură că este şi va rămâne în slujba cetăţeanului, indiferent de situaţie", se arată într-un mesaj al instituţiei menţionate. 

În presa centrală au apărut mai multe reacţii în urma evaluării cu 5 stele a paginii de Facebook a IGPR de către Ovidiu Munteanu, ocazie cu care ar fi postat un mesaj dur la adresa celor care au acordat numai o stea paginii. 

"Pentru toţi care jigniţi şi urâţi Poliţia Română, vă rog ca data viitoare când aveţi probleme să apelaţi la oricine altcineva nu la poliţie! Când vă fură bunurile, când vă agresează pe stradă, când cineva vă înşeală, la accidentele rutiere când voi sau alţii aveţi nevoie de ajutorul poliţiştilor, vă rog să apelaţi la vecini, la popi, la rude, dar nu la poliţie!", era mesajul purtătorului de cuvânt, şters ulterior. AGERPRES

Subiecte în articol: brigada rutiera mesaj Ovidiu Munteanu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri