Jurnalul.ro Ştiri Educatie Bucharest School Fest, ediţia a III-a 24-26 Februarie

Bucharest School Fest, ediţia a III-a 24-26 Februarie

Cel mai important eveniment dedicat învățământului privat, alternativ și multicultural bucureștean își deschide porțile în acest weekend, la Băneasa Shopping City. La Bucharest School Fest părinții vor găsi cele mai bune oferte prezentate de școli, grădinițe, licee, tabere și cluburi pentru copii, pentru anul educațional 2017-2018. Salonul include expoziția propriu zisă, precum si o serie de evenimente suport – spectacole, seminarii, întâlniri cu specialiști, demonstrații – care aduc în prim plan problematica actuală, tendințele și posibilele orientări în sistemul educațional din România, precum și la nivel internațional sau global.  

 

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, partener al evenimentului, vine în întâmpinarea nevoii de învățare a elevilor, oferind o gamă variată de cursuri de specialitate, și anume, cursuri vocaționale și de dezvoltare personală. Pe parcursul celor 3 zile ale Bucharest School Fest, vizitatorii pot participa la ateliere de creație, sub atenta îndrumare a specialiștilor fundației. Iar copiii talentați de la Clubul de Excelență vor susține momente artistice pentru cei prezenți la eveniment.

 

De peste 25 de ani, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României susține și promovează valorile autentice românești și performanța la cel mai înalt nivel.

Susținem excelența! Antrenăm inteligența!

 

www.fundatiadanvoiculescu.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri