Jurnalul.ro Ştiri Locale Bucureştenii pot viziona şi meciul Polonia - România pe ecranul instalat de PMB în Parcul Herăstrău

Bucureştenii pot viziona şi meciul Polonia - România pe ecranul instalat de PMB în Parcul Herăstrău

 Meciul de fotbal Polonia - România, partidă decisivă pentru calificarea la Campionatul Mondial din Rusia, care se va disputa sâmbătă, de la ora 21,45, va putea fi urmărit de bucureşteni pe ecranul gigant amplasat în Parcul Herăstrău, la intrarea Charles de Gaulle, informează Primăria Capitalei într-un comunicat transmis AGERPRES. 

Ecranul a fost instalat iniţial pentru vizionarea finalei feminine a turneului de tenis de la Roland Garros, ce se va disputa sâmbătă, de la ora 16,00, între Simona Halep şi letona Jelena Ostapenko. 

"Primăria Capitalei vă invită în Herăstrău, la intrarea Charles de Gaulle, să urmăriţi pe un ecran gigant cele două evenimente sportive ale zilei: la ora 16,00, finala turneului de tenis de la Roland Garros, meci disputat de Simona Halep şi Jelena Ostapenko. La ora 21,45, meciul România - Polonia, partida decisivă pentru calificarea la Campionatele Mondiale 2018", se arată în comunicatul PMB.

Sursa: www.agerpres.ro

Subiecte în articol: meci Polonia romania
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri