Reabilitarea bibliotecilor din Bucureşti continuă şi în acest an, anunţă Primăria Capitalei. Programul a demarat în 2017 şi a vizat revitalizarea celor 30 de filiale care alcătuiesc reţeaua Bibliotecii Metropolitane Bucureşti. Până acum au fost modernizate şi dotate 23 de instituţii culturale. Lucrările au presupus renovări interioare şi exterioare, igienizarea şi modernizarea instalaţiilor sanitare şi a celor electrice, a sistemelor de iluminat. Au fost montate centrale termice noi, aparate de aer condiţionat, şi a fost înlocuit mobilierul.
Dintre filialele Bibliotecii Metropolitane, şase deţin un fond specializat pentru copii şi tineret: cărţi, jocuri şi jucării, CD-uri şi DVD-uri. Copiii au acces la calculatoare cu wi-fi.
În spaţiile renovate, Primăria Capitalei, prin Biblioteca Metropolitană, organizează permament activităţi creative şi recreative, pentru cei mici în special: ateliere de lectură, de muzică sau pictură, jocuri de interior şi didactice, vizionări de documentare şi workshopuri diverse.