Jurnalul.ro Ştiri Locale Bucureşti: Surpare a carosabilului pe şos. Ştefan cel Mare; groapa e încercuită şi se circulă îngreunat

Bucureşti: Surpare a carosabilului pe şos. Ştefan cel Mare; groapa e încercuită şi se circulă îngreunat

O porţiune de carosabil s-a surpat pe şos. Ştefan cel Mare din Capitală, intersecţia cu Calea Floreasca, iar traficul se desfăşoară îngreunat, dirijat de poliţişti, după ce groapa a fost încercuită.

Biroul de presă al Brigăzii Rutiere a precizat, marţi, că zona a fost încercuită preventiv, pentru ca surparea să nu se extindă din cauza greutăţii autoturismelor.

"Se recomandă evitarea zonei şi continuarea deplasării pe rute ocolitoare până la remedierea situaţiei", sfătuiesc poliţiştii. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri