Jurnalul.ro Editoriale Bucureștiul nearmonizat fiscal

Bucureștiul nearmonizat fiscal

de Ionuț Bălan    |   

Am observat că nu doar spațiul comunitar european e nearmonizat fiscal, ci și municipiul București. Vă mai amintiți de taxa pe habitat din Sectorul 2? A fost o inițiativă contestată la tribunal de USR Sector 2, reprezentată de actualul primar Radu Mihaiu, care a creat premise ca locuitorii Sectorului 2 să se refugieze în paradisul fiscal Sector 1. 

Da, dar înainte să renunțe la locuința din Sectorul 2 în favoarea uneia din Sectorul 1 din cauza impozitării, ei şi-au pus probabil problema de ce taxa pe proprietate plătită nu se întoarce transparent sub formă de bunuri publice din jurul locuinței? Adică, de banii luați în contul taxei de ce nu se ia, de pildă, gunoiul produs de proprietate și e nevoie de altă impunere?

Merită precizat că în cartierele clujene Mănăștur, Gruia sau Andrei Mureșanu fiscalitatea e absolut la fel. Așa cum se întâmplă în Copou, Tătărași ori Nicolina la Iași, în Coiciu și Tomis la Constanța.

Când am vorbit de paradisul fiscal Sector 1, e posibil să fi glumit un pic, dar nu e improbabil, pe viitor, ca Voluntari, Bragadiru sau Pantelimon să se transforme - dacă n-au făcut-o deja datorită prețului terenului! - într-un mic stat american Delaware și bucureștenii alungaţi de fiscalitate să se refugieze acolo.

Și, ca să răscolesc un pic trecutul mai îndepărtat, în interbelic sectoarele bucureștene n-aveau numere, ci culori, Galben - Sectorul 2, Verde - Sectorul 1. După care s-au înroșit și s-au numit raioane: Stalin, Lenin, Dej. Au redevenit iarăși sectoare, precum tradiția drumurilor de la țară, care fac unghiuri de 90 de grade ca să treacă pe la fiecare prin poartă chiar și după ce devin străzi asfaltate, dar asta numai ca să ne întrebăm ce bunuri publice sunt oferite de primăria de sector în contul achitării taxei de proprietate? Pentru că dacă unui venit încasat nu-i corespunde transparent o cheltuială aferentă, atunci respectivele impuneri se pot numi biruri. Ca în vremea dominației turcești, când se încasau fără a se oferi nimic în schimb.

Nu cred că voi dezlega enigma fiscalităţii din jurul gunoiului ce face Bucureştiul nearmonizat, dar dacă tot am discutat de el, de taxa de habitat - proastă, secondată de una de salubrizare - bună și de locuitorii discriminați ai Sectorului 2, care ar fi avut un tratament fiscal unitar dacă ar fi avut domiciliul în Cluj-Napoca, Iași sau Constanța, poate că ar fi bine ca măcar să fie constrâns operatorul de gunoi să-l ridice noaptea, ca în arondismentele pariziene.

Nu de alta, dar, în Capitală, e interzisă circulația camioanelor la orele de vârf, numai mașinile de gunoi au voie, deși-s la fel de mari.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri