Jurnalul.ro Ştiri Observator Burduja, apel către edilul Capitalei, Nicușor Dan, să achite datoria către ELCEN

Burduja, apel către edilul Capitalei, Nicușor Dan, să achite datoria către ELCEN

de Redacția Jurnalul    |   

Primăria Generală a Capitalei mai are de achitat un sold de 700 milioane lei către Electrocentrale Bucureşti, din datoria de un miliard de lei, şi ELCEN are nevoie de aceşti bani pentru a nu avea niciun fel de problemă, altfel sigur vor fi nişte dificultăţi, a declarat, sâmbătă, ministrul Energiei, cu ocazia unei vizite la CET SUD.

"Primăria Generală a alocat, după multiplele noastre rugăminţi şi apeluri, inclusiv publice, o sumă de aproximativ 400 de milioane de lei, 100 de milioane de lei suma care a mers către Termoenergetica şi 300 de milioane de lei suma care a mers către ELCEN. Asta înseamnă că din datoria totală de un miliard de lei pe care Primăria Generală o avea către ELCEN, companie a Ministerului Energiei, mai există un sold de 700 de milioane de lei. Deci este o sumă mare. Deocamdată lucrurile aici sunt în ordine şi au existat sumele necesare pentru achiziţia gazului pentru luna octombrie, pentru că de la 1 octombrie lucrul acesta a trebuit rezolvat. Dar această datorie trebuie în continuare plătită. Şi, încă o dată, apelul meu către Primăria Generală este să plătească aceste sume. Este pur şi simplu ceea ce datorează pe bună dreptate Primăria Generală către ELCEN, pentru a putea asigura în continuare producţia agentului termic, încălzire şi apă caldă, pentru bucureşteni", a explicat Burduja.

El a menţionat că ELCEN şi-a gestionat bine fondurile, dar are nevoie şi de banii de la Primăria Generală pentru a nu avea niciun fel de problemă.

"Dacă acea datorie nu va fi plătită, sigur că vor fi nişte dificultăţi", a punctat ministrul.

Subiecte în articol: burduja elcen primaria capitalei
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri