Medicul Gheorghe Burnei a scapat, ieri, de arestul la domiciliu, după ce magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au admis contestaţia chirurgului şi au dispus ca acesta să fie cercetat sub controlul judiciar. Decizia este definitivă.
Curtea de Apel Bucureşti a decis ca medicul Gheorghe Burnei de la Spitalul “Marie Curie” să fie plasat sub control judiciar, în dosarul în care este cercetat pentru luare de mită şi efectuare de experimente neautorizate pe copii. Pe perioada controlului judiciar, ortopedul trebuie să respecte o serie de obligaţii. Acesta nu are voie, de exemplu, să părăsească ţara, decât cu încuviinţare prealabilă, şi să se prezinte la Poliţia Sectorului 4 în zilele stabilite prin programul de supraveghere. Burnei este obligat, totodată, să meargă la Parchetul Tribunalului Bucureşti şi la instanţă ori de câte ori este chemat, dar şi să anunţe dacă îşi schimbă locuinţa. De asemenea, instanţa a dispus ca Burnei să nu exercite profesia sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit faptele, respectiv în cadrul Spitalului de Copii “Marie Curie”.
Poliţiştii de Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei au făcut din nou percheziţii, ieri, la Spitalul “Marie Curie” şi au ridicat documente medicale din arhiva unităţii sanitare, după ce în ultimele zile s-au primit zeci de noi plângeri pe numele chirurgului.