Indicele Stoxx 600, care urmăreşte evoluţia a 600 de acţiuni ale companiilor europene din Austria, Belgia, Germania, Marea Britanie şi Norvegia, a scăzut cu 1,5% la începutul şedinţei de tranzacţionare de astăzi, acţiunile tech suferind un declin de 2,9%, potrivit CNBC.
Atenţia pieţelor europene de capital se va îndrepta marţi asupra datelor PMI pentru zona euro, care vor descrie sănătatea economică a regiunii într-un moment marcat de creşterea numărului infecțiilor cu COVID-19 .
Datele PMI pentru Franţa şi Germania în luna noiembrie au fost mai puternice decât estimau analiştii, în timp ce întreruperile lanţurilor de aprovizionare au continuat să afecteze procesele de producţie din fabrici, alimentând de asemenea presiunile inflaţioniste.
Luni, ministrul german al sănătăţii, Jens Spahn, a avertizat că „până la sfârşitul iernii, aproape toată lumea din Germania va fi vaccinată, recuperată sau a murit. Aceasta este realitatea”. Germania ia în considerare implementarea unor măsuri mai strice de combatere a coronavirusului, printre care se numără un lockdown parţial, aşa cum făcut vecinii din Ţările de Jos. Germania are una dintre cele mai scăzute rate de vaccinare din Europa de Vest.
Totodată, participanţii la piaţă încearcă să digere anunţul conform căruia Joe Biden l-a nominalizat pe preşedintele Fed în persoana Jerome Powell pentru un al doilea mandat la cârma băncii centrale americane.
Unii analişti sunt de părere că decizia a fost luată pentru a ţine Rezerva Federală pe actuala traiectorie monetară, în contextul în care economia îşi revine în urma pandemiei şi încearcă să înfrunte ritmul accelerat al inflaţiei. Anterior, Biden era presat să numească un membru mai progresiv al Partidului Democrat şi să nu îi ofere funcţia republicanului Powell.
Pariurile potrivit cărora Rezerva Federală va majora ratele dobânzilor în 2022 au slăbit poziţiile activelor de risc.
La ora 11:45, indicele bursei franceze CAC 40 scădea cu 1,1%, în timp ce DAX 30 din Germania era pe minus cu 1,25%. FTSE MIB, indicele bursei din Milano, şi IBEX din Madrid, înregistrau scăderi de 1,2%, respectiv 1%. Indicele londonez FTSE 100 raporta un declin de 0,4%.
La Bucureşti, indicele BET era pe minus cu 0,91%.