Jurnalul.ro Timp liber Media Bursele JTI pentru Jurnaliști. Lansarea ediției 2020-2021

Bursele JTI pentru Jurnaliști. Lansarea ediției 2020-2021

De Ziua Mondială a Presei, Bursele JTI pentru Jurnaliști anunță ediția 2020-2021, realizată cu sprijinul foștilor bursieri, al Asociației „Clubul Presei Economice”, al Fundației Art Production și al agenției Ad Media Consult.

         După 21 de ani de la prima sa ediție, Programul este destinat ziariștilor care doresc să-și consolideze experiența profesională și încurajează pregătirea în domeniul politicilor europene. Totodată, programul contribuie la înțelegerea modului în care temele europene sunt abordate de către mass-media internaționale.

 

            Bursele JTI pentru Jurnaliști se desfășoară în trei etape:

 

  •  Un training specializat, susținut în România de către experți în problematici europene;
  •  O călătorie de studii de o săptămână la Bruxelles, pe durata căreia ziariștii se vor întâlni formal și informal cu oficiali ai Uniunii Europene;
  •  Stagii de pregătire profesională, timp de patru săptămâni, la Bruxelles;

 

            La încheierea primei etape vor fi selectați jurnaliștii care vor continua programul.

         La ediția 2020-2021 sunt invitați ziariști din presa scrisă, radio, TV și on-line, specializați în domeniile economic, politic și social, care trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții:

 

  •  Experiența profesională de minimum doi ani
  •  Vârsta de până în 40 de ani
  •  Abilități de comunicare în limba engleză.

 

            Dosarul de înscriere va cuprinde:

 

  •  Curriculum Vitae
  •  Formular de înscriere disponibil pe site-ul bursejti.ro și www.admediaconsult.ro
  •  Portofoliu: trei materiale de presă relevante pentru domeniile enunțate
  •  Două scrisori de recomandare, de preferință una de la coordonatorul direct sau managerul instituției unde lucrează.

           

         Preselecția candidaților se va face pe baza dosarului de înscriere, iar selecția pe baza unui interviu.

 

Bursele JTI pentru Jurnaliști au fost lansate în anul 2000, ca o continuare a programului de stagii inițiat în anii 90 de National Forum Foundation/Freedom House, cu sprijinul Guvernului SUA. Obiectivul programului a fost dezvoltarea cunoștințelor și abilităților jurnaliștilor, prin expunere la realitățile democrațiilor dezvoltate, practică profesională specializată, mai întâi în Statele Unite, iar ulterior la Bruxelles.

         Participanții ediției actuale se vor alătura astfel celor peste 250 de colegi de breaslă care au beneficiat de-a lungul ultimilor 20 ani de Bursele JTI pentru Jurnaliști.

 

         Programul este anunțat în fiecare an pe data de 3 mai, Ziua Mondială a Presei. Ziua mondială a libertății presei a fost instituită pentru a atrage atenţia întregii lumi asupra importanței și obligaţiei respectării libertății de exprimare, aşa cum stabilește Declarația Universală a Drepturilor Omului care, la articolul 19 arată că: „Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat”.

 

         Dosarele de înscriere se pot depune de preferință în variantă electronică online, prin intermediul site-ului www.bursejti.ro, la adresa contact@bursejti.ro, precum și variantă print la adresa: Ad Media Consult, str. Erou Iancu Nicolae, nr.103, vila i-2 Voluntari, jud. Ilfov, cod postal 077190.

         Persoana de contact: Irina Apostol, tel: 0744584620,e-mail: irina.apostol@admediaconsult.ro.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri