Jurnalul.ro Ştiri Locale Buzău - 4 indivizi au bătut cu sălbăticie doi bătrâni pentru 20.000 de lei. Doi dintre agresori erau nepoții celor doi pensionari

Buzău - 4 indivizi au bătut cu sălbăticie doi bătrâni pentru 20.000 de lei. Doi dintre agresori erau nepoții celor doi pensionari

Patru tineri, cu vârste cuprinse între 17 şi 23 de ani, din Buzău, au fost reţinuţi miercuri seara după ce anchetatorii au reuşit să-i identifice ca fiind autorii unei tâlhării comise în comuna vrânceană Jitia, în noaptea de 17 spre 18 februarie

   În jurul orei 3 noaptea, doi bătrâni din satul Dealu Sării, comuna Jitia, s-au trezit în casă cu mai mulţi tineri, mascaţi, care le-au cerut bani sub ameninţarea unor acte de violenţă. Pentru că nu au vrut iniţial să spună nimic, bătrânii au fost chinuiţi, fiind loviţi, până când au spus unde se află banii pe care i-au strâns pentru zile negre. Este vorba, conform anchetatorilor, de suma de 20.000 lei, pe care tâlharii i-au luat şi s-au făcut nevăzuţi. Oamenii legii au fost sesizaţi şi au ajuns la locuinţa bătranilor care erau speriaţi şi au necesitat îngrijiri medicale. Cazul a fost preluat de procurori şi de lucrătorii de la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Vrancea. Alături de colegii lor de la secţia Rurală Gugeşti, oamenii legii au pus cap la cap mai multe informaţii şi au reuşit să dea de autori. Surpriză însă: doi dintre tineri sunt nepoţii victimelor! Aşa se explică cum de tâlharii au ajuns chiar la cei doi bătrâni şi cum de au insistat să caute banii pe care aceştia îi aveau strânşi.

   Pentru prinderea celor patru, miercuri, polițiștii secției rurale sprijiniți de lucrători din cadrul Serviciului Investigații Criminale al IPJ Vrancea și IPJ Buzău au efectuat trei percheziții domiciliare în municipiul Buzău și comuna Bisoca, fiind identificate mijloace de probă și sume de bani ce ar proveni din săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prejudiciul cauzat fiind recuperat în proporție de 20%.

   Cei patru indivizi au fost reținuți pentru 24 de ore și prezentați Parchetului pentru arestare preventivă. Se pare că, puşi în faţa probelor, şi audiaţi separat, aceştia au recunoscut cum au procedat. 

Sursa: opiniabuzau.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri