Jurnalul.ro Ştiri Locale Buzău: Trei crescători de animale, diagnosticaţi cu boala Lyme

Buzău: Trei crescători de animale, diagnosticaţi cu boala Lyme

Trei persoane cu vârste de peste 60 de ani au fost diagnosticate cu boala Lyme, aceştia fiind crescători de animale din zona Câmpiei Bărăganului, se precizează într-un comunicat de presă transmis marţi de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Buzău. 

Potrivit sursei citate, la trei din totalul de şase pacienţi aflaţi sub observaţie medicală, analizele au confirmat existenţa respectivei boli. 

'Cei trei au vârste peste 60 de ani, sunt din localităţile Gălbinaşi, Largu şi Smeeni şi se ocupă cu creşterea animalelor. Aceştia au primit tratament şi sunt în afara oricărui pericol', reiese din comunicatul DSP.  

Aproape 160 de persoane din judeţul Buzău au ajuns la spital în acest an ca urmare a muşcăturilor de căpuşe. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri