Jurnalul.ro Ştiri Externe Buzz Aldrin se simte mai bine după ce a fost evacuat de urgență din Antarctica

Buzz Aldrin se simte mai bine după ce a fost evacuat de urgență din Antarctica

Fostul astronaut american Buzz Aldrin, al doilea om care a păşit pe Lună, spitalizat în Noua Zeelandă în urma unei evacuări de urgenţă de la Polul Sud după ce i s-a făcut rău, a publicat, sâmbătă, fotografii arătând că este în stare bună. Aldrin, în vârstă de 86 de ani, se afla în Antarctica alături de un grup turistic şi a fost transportat pe calea aerului la Christchurch, deoarece sănătatea sa se deteriorase, informează Reuters. 

Fostul astronaut are lichid la plămâni, dar răspunde bine la tratamentul cu antibiotice şi se află în stare stabilă, potrivit site-ului său oficial. 

Aldrin părea a avea o bună dispoziţie, sâmbătă, când a primit la spitalul din Christchurch vizita administratorului adjunct al NASA, Dava Newman. ''Am avut un vizitator surprinză în această dimineaţă. Prietena mea de-o viaţă'', a scris Buzz Aldrin pe Twitter. 

În fotografiile efectuate în spital, Aldrin apare arătând un semn prin care confirmă că totul este în regulă. 

Managerul său, Christina Korp, care l-a însoţit în Antarctica, a publicat joi fotografii cu Aldrin păşind pe solul îngheţat de la Polul Sud. 

Aldrin a fost pilot militar în timpul Războiului din Coreea, înainte de a se înrola în programul spaţial al NASA. 

La 20 iulie 1969, el a păşit pe Lună, într-un moment istoric, la circa 20 de minute după Neil Armstrong, în cadrul misiunii lunare Apollo 11.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri