Potrivit unor surse, cele două tinere lucrau la un hotel din staţiunea Saturn. Ambele erau cazate într-o cameră de hotel din Mangalia. Noaptea trecută, cele două s-au certat, iar dimineaţă, fata de 18 ani a fost găsită moartă, sub o bancă, într-un parc din Mangalia, transmite Antena 3 CNN.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, cele două s-ar fi certat pentru că fata ucisă îşi înşela iubitul, iar cea mai bună prietenă a ei trebuia să mintă pentru ea.
După audierile de la Mangalia, suspecta principală în cazul crimei, tânăra în vârstă tot de 18 ani, va fi dusă la IPJ Constanţa, iar mâine va fi prezentată instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
„A fost stabilită identitatea persoanei vătămate, ca fiind o femeie, de 18 ani, din județul Vaslui. Tot ca urmare a investigațiilor efectuate, a fost identificată și o persoană, de 18 ani, față de care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța”, ,anunță IPJ Constanța.
Știre inițială: Cadavrul unei tinere a fost descoperit duminică într-un parc din Mangalia. Pe corp au fost descoperite urme de violență.
Potrivit anchetatorilor, duminică, în jurul orei 05.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Mangalia au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un parc din oraș, se află cadavrul unei persoane
Cadavrul prezenta urme de violență, au anunțat polițiștii. Echipajul medical sosit la fața locului a declarat, în mod oficial, decesul.
Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.