Jurnalul.ro Ştiri Externe Familie păcălită de morgă cu un cadavru care nu-i aparținea. Oamenii au incinerat trupul, apoi au aflat de confuzie

Familie păcălită de morgă cu un cadavru care nu-i aparținea. Oamenii au incinerat trupul, apoi au aflat de confuzie

de Redacția Jurnalul    |   

Consiliul de sănătate și-a cerut scuze unei familii după ce o confuzie într-un spital din sudul Țării Galilor a dus la incinerarea unei alte persoane, scrie Sky News.

Rudele au ținut o slujbă de înmormântare în urmă cu aproximativ trei săptămâni, după ce au primit corpul unei alte persoane, despre care se crede că nu are niciun membru de familie în viață.

Familia a organizat apoi o a doua slujbă pentru ruda lor, al cărei nume nu a fost dezvăluit, după ce a fost descoperită greșeala de la morga Spitalului Universitar Grange din Cwmbran, potrivit South Wales Argus.

Șefii spitalului au declarat că le pare rău pentru ceea ce au descris ca fiind un „incident izolat”.

O anchetă internă a fost declanșată în legătură cu circumstanțele în care s-a produs greșeala.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: morga incinerare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri