Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Călătorii în UE. Buletinele cu CIP vor deveni obligatorii în spațiul comunitar

Călătorii în UE. Buletinele cu CIP vor deveni obligatorii în spațiul comunitar

de Redacția Jurnalul    |   

Noile reglementări UE impun obligativitatea buletinului electronic în spațiul comunitar, cu scopul de a spori securitatea și a preveni falsificarea documentelor.

"Actele de identitate emise cetăţenilor români trebuie să respecte standardele europene pentru a se permite exercitarea dreptului la libera circulaţie pe teritoriile statelor membre. În aceste condiţii, cartea electronica de identitate a fost proiectată să corespunda standardelor europene ce impun existenţa unui suport de stocare electronic", a declarat Claudiu Giulescu, şef Direcţia de Evidenţă a Populaţiei, pentru Observatornews.

Când se va putea căclători doar cu buletine cu CIP

Data de la care nu vor mai fi acceptate buletinele simple este 2031.

Buletinele simple, fără cip, emise începând cu 1997, vor putea fi folosite până la data expirării sau cel târziu până în 2031. Această măsură are în vedere respectarea standardelor europene privind dreptul la libera circulație în statele membre.

În primele 30 de zile de la introducerea noilor buletine electronice, peste 40.000 de români și-au exprimat dorința de a le obține. De la 1 iulie 2026, costul pentru emiterea cărții de identitate cu cip va fi 68 de lei.

Totodată, autoritățile anunță schimbări în privința pașapoartelor. Începând cu 15 septembrie 2025, pașapoartele simple temporare vor conține un cod QR semnat digital, menit să ridice nivelul de securitate al documentului.

Aceste măsuri au scopul  de a alinia România la normele europene și asigurarea unui control sporit al călătoriei cetățenilor în spațiul comunitar.

Subiecte în articol: ue buletin cip buletin electronic
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri