Jurnalul.ro Cultură Calea Victoriei, invadată de cititori. Mii de localnici și turiști au descoperit o nouă specie pe cale de dispariție

Calea Victoriei, invadată de cititori. Mii de localnici și turiști au descoperit o nouă specie pe cale de dispariție

de Magdalena Popa Buluc    |   

Pe 24 august, între orele 17:00 și 21:00, Calea Victoriei a devenit locul unei întâlniri neobișnuite cu una dintre cele mai rare specii din România: cititorul. În cadrul seriei de evenimente Străzi Deschise,  mii de bucureșteni și turiști au avut ocazia să admire o expoziție inedită de statui vii, dedicată lecturii.

Expoziția temporară, intitulată sugestiv „Cititorul – O nouă specie pe cale de dispariție”, și-a făcut debutul la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” în weekendul 27-28 iulie și a revenit pentru a doua ediție pe Calea Victoriei, în inima Capitalei. Organizată de editura Nemira și Saatchi Creative Hub, în colaborare cu ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București, expoziția e parte a unei campanii de încurajare a lecturii și a fost concepută pentru a atrage atenția asupra declinului dramatic al numărului de cititori din România.

Cei care s-au plimbat sâmbătă seara pe Calea Victoriei au fost surprinși să observe diverse „specii” de cititori, de la cititorul de ficțiune română sau străină la cel de non-ficțiune. Pe lângă experiența vizuală inedită, trecătorii au avut ocazia să primească recomandări de lectură și să afle cum pot susține pe mai departe această inițiativă menită să salveze cititorii de la dispariție.

Iar Străzi Deschise, seria de evenimente care transformă Calea Victoriei într-un spațiu pietonal dedicat culturii și artei, a oferit astfel un cadru perfect pentru a aduce în atenția publicului larg problema declinului cititorilor și pentru a încuraja întoarcerea la lectură.

„Cititorul - O nouă specie pe cale de dispariție” este un proiect creat de Saatchi Creative Hub pentru Nemira și este o continuare firească a campaniei Bookvertising, demarată în 2022. Bookvertising a adus primul mesaj de interes public care promovează lectura, obiectivul principal al proiectului fiind acela de a încuraja lectura și de a promova autorii români, invitând brandurile prezente în România să plaseze în propriile reclame cărți scrise de aceștia din urmă. Și alte edituri s-au alăturat inițiativei Nemira, iar platforma Bookvertising rămâne deschisă în continuare tuturor editurilor și brandurilor care doresc să se alăture demersului. Campania a fost distinsă cu numeroase premii naționale și internaționale în 2022 și 2023.

„Cititorul – O nouă specie pe cale de dispariție” este o inițiativă Nemira susținută de Aqua Carpatica.

 

Despre Nemira

Nemira este una dintre primele edituri independente din România. A fost fondată în 1991 la București de Valentin Nicolau și este condusă de aproape 10 ani de fiica acestuia, Ana-Maria Lotts Nicolau. Editură independentă curajoasă, Nemira are ca prioritate să aducă cititorilor povești puternice și idei provocatoare. Nemira traduce unii dintre cei mai populari și îndrăzneți scriitori din toată lumea, dar totodată încurajează generațiile noi și emergente de scriitori români prin n’autor, singurul imprint din România dedicat în totalitate scriitorilor autohtoni contemporani. În legătură permanentă cu cititorii, firul roșu al tuturor cărților publicate este #plăcerealecturii.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri