Deputatul ALDE Mihăiţă Calimente este de părere că afirmaţia preşedintelui PNL, Alina Gorghiu, potrivit căreia Călin Popescu Tăriceanu ar fi capabil să propună ieşirea României din UE, reprezintă "o dovadă a lipsei de cultură politică".
"Afirmaţia doamnei Gorghiu, potrivit căreia domnul Tăriceanu ar fi capabil să propună ieşirea României din Uniunea Europeană, reprezintă o dovadă a lipsei de cultură politică şi de 'obrăznicie politică', aşa cum spune mentorul doamnei Gorghiu, preşedintele Iohannis. Pentru liberalii din România, Călin Popescu-Tăriceanu reprezintă un etalon din punct de vedere politic", afirmă Mihăiţă Calimente, într-un comunicat transmis, sâmbătă, AGERPRES.
El adaugă că "orice liberal din ţara aceasta ştie că singurul premier liberal al României de după 1989, Călin Popescu-Tăriceanu, este cel care a reuşit să ducă la capăt aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană".
Calimente mai spune că o a doua chestiune care o pune pe Gorghiu "într-o situaţie caraghioasă" este cea privind onestitatea oamenilor pe care îi propune PNL.
"Ne spune doamna Gorghiu că partidul domniei sale propune numai oameni oneşti, arătând că aceasta este o calitate care îi separă de celelalte partide. Îi reamintesc doamnei Gorghiu că în partidul domniei sale se află următorii: Gheorghe Falcă, managerul de campanie, Anca Boagiu, Emil Boc, Gheorghe Flutur, Ioan Oltean, Roberta Anastase, Gheorghe Ialomiţianu, Vasile Blaga şi mulţi alţi lideri ai vechiului PDL, toţi cu şanse de a fi nominalizaţi pe locurile eligibile pentru Parlament. Onestitatea acestor personaje a fost dovedită de-a lungul guvernării Boc - Băsescu. PNL-ul doamnei Gorghiu este astăzi doar un paravan pentru vechii pedelişti, vechea oaste a lui Traian Băsescu. (...) Unde este onestitatea doamnei Gorghiu atunci când stă la braţ cu Gheorghe Falcă sau cu Emil Boc?", mai afirmă deputatul.
Preşedintele PNL a criticat, în discursul ţinut la şedinţa Consiliului Naţional de Coordonare al partidului în faţa a 700 de delegaţi, pe liderii PSD, ALDE şi PMP, punctând faptul că românii au de ales între PNL şi "apele murdare în care se scaldă cartelul lui Dragnea, Ponta, Băsescu, Tăriceanu".
"Tot ce fac aceşti politicieni din cartelul PSD-ALDE, de la o vreme, se învârteşte în jurul a două concepte: sfidare şi negare. Mereu sunt alţii de vină. Justiţia că acţionează, poporul că se duce la vot. Americanii, europenii, tehnocraţii şi extratereştrii fac şi ei ceva împotriva cartelului. Tot universul complotează împotriva lor. Ei sunt victimele nevinovate ale acestor forţe antinaţionale, imperialiste, oculte şi în mod evident, vândute cuiva. Stimaţii mei colegi, aceşti oameni trebuie opriţi până nu este prea târziu. Pentru a lua ţara asta în arendă, sunt în stare de orice, inclusiv să ceară ieşirea României din Uniunea Europeană", a declarat preşedintele PNL.
Sursa: AGERPRES