Jurnalul.ro Ştiri Locale Camionetă cu trei autoturisme, cuprinsă de flăcări pe A1, lângă Pecica

Camionetă cu trei autoturisme, cuprinsă de flăcări pe A1, lângă Pecica

de Redacția Jurnalul    |   

O camionetă care transporta trei autoturisme a fost cuprinsă de flăcări pe autostrada A1, lângă Pecica, în noaptea de luni spre marți. Pompierii arădeni au reușit să stingă incendiul rapid și să salveze mașinile, însă camioneta a fost distrusă complet.

Pompierii militari arădeni au intervenit în noaptea de luni spre marți pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o camionetă care transporta trei autoturisme, pe autostrada A1, în apropierea localității Pecica.

Apelul la 112 a fost făcut în jurul orei 01:00, iar la fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detașamentului Arad, cu o autospecială de stingere. La sosirea pompierilor, camioneta era deja cuprinsă de flăcări, incendiul manifestându-se prin ardere generalizată.

Intervenția pompierilor a reușit să protejeze cele trei autoturisme transportate, care nu au fost afectate de foc. În schimb, camioneta a fost distrusă în totalitate.

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: camioneta autoturisme flacari pecica
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri