Jurnalul.ro Ştiri Educatie Campanie de educaţie rutieră pentru copii cu vârste între 4 şi 10 ani

Campanie de educaţie rutieră pentru copii cu vârste între 4 şi 10 ani

Campania "Verde la educaţie pentru circulaţie", ajunsă la cea de-a VII-a ediţie şi adresată copiilor cu vârste cuprinse între 4 şi 10 ani, se desfăşoară sâmbătă, în parcările magazinelor Lidl, informează un comunicat transmis AGERPRES de IGPR.

"Fiecare copil cu vârsta între 4 şi 10 ani va avea şansa să înveţe cum să fie un pieton responsabil direct de la reprezentanţii Poliţiei Române. Devenit deja tradiţie, evenimentul naţional de educaţie rutieră 'Verde la educaţie pentru circulaţie', iniţiat de Lidl şi Poliţia Română, are ca scop conştientizarea în rândul celor mici, dar şi al părinţilor privind importanţa cunoaşterii şi respectării regulilor de circulaţie. Proiectul îşi propune, totodată, formarea unui comportament responsabil în trafic al copiilor, pentru ca, pe termen lung, numărul de accidente în care sunt implicaţi, cu vină, cei mici, să se reducă", se arată în comunicat.

Lecţia interactivă "Surprize sau amenzi?" constă în două sesiuni: prima parte va fi informativă, iar cea de-a doua practică, pentru ca cei mici să aplice noţiunile învăţate. După ce poliţistul le va explica copiilor şi părinţilor regulile de circulaţie, le va adresa participanţilor întrebări. Răspunsurile vor fi apreciate printr-o pancartă cu "Surpriză" pentru cei care oferă informaţiile corecte şi cu "Amendă" pentru cei care trebuie să mai recapituleze regulile. La finalul lecţiei, toţi copiii vor primi premii şi vor fi declaraţi "absolvenţi" ai cursului.

"Un factor determinant în reducerea numărului de accidente rutiere cu implicarea copiilor îl reprezintă conştientizarea de către aceştia, pe termen lung, a importanţei cunoaşterii şi respectării regulilor de circulaţie, conduită ce se naşte şi se dezvoltă prin activităţi educative, încă de la vârste fragede", a subliniat chestor de poliţie Florentin Brăcea, director Direcţia Rutieră, Poliţia Română.

AGERPRES

Subiecte în articol: educație rutieră copii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri