Domenico Berardi a fost campionul ratărilor pentru Italia, care a dominat partida pe toată durata ei, statisticile consemnând 32 de ocazii de gol, raportat la doar 4 ale macedonenilor. Dintre acestea 11 au fost șuturi pe poartă.
Semnificativ este și raportul cornerelor, de 16-0.
În ciuda acestui fapt, Italia a primit gol în al doilea minut suplimentar de joc, Aleksandar Trajkovski șutând spectaculos din afara careului.
Campioana europeană ratează astfel prezența la Campionatul Mondial ce va avea loc la finalul anului în Qatar.
(sursa: Mediafax)